O termocentrală mare şi neagră, pe malul Dunării, şi un vagonet ce aduce cărbune. Imaginea cu care gălăţenii ar putea fi nevoiţi să se obişnuiască

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voluntarii Greenpeace sunt prezenţi în acest week-end pe Faleza Galaţiului cu o construcţie simulând viitoarea termocentrală Enel şi cu un stand informativ, pentru a atrage din nou atenţia locuitorilor asupra unor pericole pe care încă le pot evita.

Compania italiană Enel intenţionează să construiască o termocentrală de 800 MW, pe bază de cărbune, în Zona Liberă Galaţi. Amplasată pe malul Dunării, termocentrală va folosi drept combustibil huilă importată din Ucraina, conform datelor din memoriul tehnic al proiectului.

Tot din memoriul tehnic reiese că, pe durata celor 40 de ani de funcţionare, termocentrala va produce oraşului 6 000 de tone de pulberi în suspensie, 102 000 de tone de dioxid de sulf, 102 000 de tone de oxizi de azot, precum şi metale grele şi alte substanţe toxice.

Spre deosebire de termocentrala similară pe care Enel a finalizat-o în localitatea italiană Civitavecchia1, unde stivele de cărbune sunt închise în hangare pentru a nu polua aerul oraşului, cea de la Galaţi va avea stivele de cărbune afară, expuse intemperiilor. În acest fel, proiectul din România va fi mai ieftin pentru investitorul străin.

Conform unui studiu recent, realizat de Universitatea din Stuttgart2, România este una dintre puţinele ţări europene în care numărul deceselor cauzate de arderea cărbunelui îl depăşeşte pe al celor din accidentele auto. Termocentrala Enel din Galaţi va contribui la această contraperformanţă provocând, anual, moartea prematură a 40 de persoane, precum şi un număr de 45 000 de zile de boală3. Echivalate în bani, aceste pagube, împreună cu cele de mediu, vor ridica nota de plată la aproximativ 235 de milioane de euro anual. Poluatorul, Enel, nu va acoperi această notă de plată, ea revenind familiilor din Galaţi şi din localităţile învecinate, timp de 40 de ani.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite