O şcoală din Galaţi va fi reabilitată cu un milion de euro. Banii vin printr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările vor dura 24 de luni, însă până la începerea acestora mai trebuie parcurse etapele legate de atribuirea prin licitaţie a contractului. În cel mai optimist scenariu, semnarea contractului de execuţie nu se poate face mai devreme de decembrie 2019, ceea de înseamnă că lucrările încep în primăvara lui 2020. Şcoala a fost construită în perioada 1969-1970, fiind situată în cartierul Micro 14 din Galaţi.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud - Est,  Luminiţa Mihailov, au semnat, luni, 5 august, la sediul Primăriei, contractul de finanţare europeană pentru proiectul ”Reabilitare şi Modernizare Şcoala Gimnazială „Sfântul Grigorie Teologul” Galaţi”.

Obiectivul general al proiectului  vizează asigurarea accesului, calităţii şi a atractivităţii educaţiei în şcolile din municipiul Galaţi, în scopul creşterii ratei de participare la învăţământul obligatoriu, la reducerea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, la o rată mai mare de absolvire a învăţământului obligatoriu şi la creşterea ratei de tranziţie spre niveluri superioare de educaţie.

Obiective specifice sunt: reabilitarea şi modernizarea clădirii şcolii; reabilitare terenuri de sport şi împrejmuire; achiziţionare dotări pentru două săli de clasă, două cabinete, sală multimedia, laborator informatică. De altfel, este pentru prima dată când şcoala va beneficia de ample lucrări de modernizare.

În cadrul proiectul sunt prevăzute următoarele lucrări:  reparaţii la faţade; izolarea termică a pereţilor exteriori opaci, prin montarea unui strat termoizolant din vată minerală bazaltică; înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare existente, cu tâmplărie termoizolantă; izolarea termică a planşeului; reparaţii capitale la instalaţiile electrice, termice şi sanitare; sistematizarea pe verticală (alei trotuare, a terenului din incintă); refacerea finisajelor interioare (zugrăveli, lambriuri, gresie, faianţă, parchet în sălile de clasă); reabilitarea terenuri de sport şi a împrejmuirilor (garduri); amenajare grup sanitar, montare elevator şi rampe pentru persoane cu dizabilitati.

Valoarea totală a proiectului este de 4.867.568 lei, asistenţa financiară nerambursabilă fiind de 4.770.217 lei, iar contribuţia municipiului Galaţi de 97.351 lei. Durata estimată pentru execuţia lucrărilor este de 24 luni.

Reabilitarea şi Modernizarea Şcolii Gimnaziale „Sfântul Grigorie Teologul” din municipiul Galaţi este necesară pentru a crea celor peste 500 persoane (elevi şi personalul şcolii) un mediu educaţional care să ofere confort şi siguranţă şi care să permită desfăşurarea unui proces instructiv-educativ eficient.

Şcoala a fost construită în perioada 1969-1970, fiind situată în cartierul Micro 14 din municipiul Galaţi, pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 1A. Unitatea de învăţământ asigură pregătirea şcolară a elevilor din zonă pentru nivelurile de învăţământ primar şi gimnazial, inclusiv nivelul clasei pregătitoare.

Municipiul Galaţi a depus cererea de finanţare pentru realizarea proiectului  Reabilitare şi Modernizare Şcoala Gimnazială „Sfântul Grigorie Teologul” Galaţi în data de 14 mai 2018, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite