O nouă schemă de pensionări anticipate la ArcelorMittal Galaţi. Câţi bani li se oferă celor care pleacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rămâne de vazut câţi vor pleca prin noua schemă. Foto: Adevărul
Rămâne de vazut câţi vor pleca prin noua schemă. Foto: Adevărul

ArcelorMittal confirmă informaţia, sub rezerva că dosarele vor fi aprobate numai pentru acei angajaţi care cer pensionarea dar nu sunt indispensabili pentru activitatea companiei.

Potrivit organizaţiilor sindicale care activează pe platforma siderurgică din Galaţi a ArcelorMittal, începând cu data de 1 iunie se lansează un nou program de pensionare anticipată a angajaţilor care sunt eligibili să se pensioneze „de drept” până la data de 31 decembrie 2017. Informaţia a fost confirmată şi de conducerea ArcelorMittal.

Includerea în acest program de prepensionare se face la cererea scrisă a angajaţilor, însă asta nu înseamnă că ea devine efectivă în mod automat.

„Compania va decide dacă solicitarea este aprobată ori respinsă. Vom aproba doar cererile celor a căror activitate nu este indispensabilă pentru Companie”, ne-a declarat Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi.

Depunerea dosarelor pentru noua schemă de prepensionare se va putea face în intervalul 1 iunie - 15 iulie 2015, analiza cererilor urmând să fie făcută în perioada iulie–august, ceea ce înseamnă că primele plecări prin acest program vor avea loc cel mai devreme în luna septembrie.

Angajaţii care vor părăsi ArcelorMittal prin acest program vor beneficia de o sumă fixă de 22.000 lei şi un bonus constând în cel mult 12 salarii compensatorii, acordat în funcţie de numărul de luni pe care l-ar mai avea  până la împlinirea termenului normal pentru pensionare.

În prezent, ArcelorMittal Galaţi mai are circa 6.700 de angajaţi.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite