Metoda „Accidentul” face prima victimă printre copii. A păţit-o un puşti de 12 ani din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe numele brăileanului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Foto: Adevărul
Pe numele brăileanului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Foto: Adevărul

Principalul suspect în cazul înşelăciunii este un bărbat de 37 de ani, din Brăila, care, la rândul lui acţiona în complicitate cu un bărbat încarcerat în Penitenciarul Galaţi

Cazurile persoanelor înşelate prin metoda „accidentul” par să se înmulţească de la o săptămână la alta. De curând, un bărbat care se află încarcerat în Penitenciarul Galaţi, a apelat pe un număr de telefonie fixă, un minor de 12 ani pe care l-a convins că este tatăl lui şi a fost implicat într-un accident rutier. Speriat, copilul a fost determinat de deţinut să înmâneze unui alt bărbat 12.000 de lei, 400 de euro şi bijuterii.

Câteva ore mai târziu, tatăl puştiului a aflat de cele întâmplate şi a mers într-un suflet la poliţie, unde a reclamat înşelăciunea. În urma primelor cercetări, oamenii legii au stabilit că minorul s-a deplasat pe o stradă din municipiu şi a înmânat banii şi bijuteriile în rucsacul cu care venise de la şcoală, în care avea şi cărţile şi caietele, unui bărbat necunoscut, trimis de presupusul tată. Trei zile mai târziu, poliţiştii au identificat un brăilean în vârstă de 37 de ani, care a preluat de la minor rucsacul cu bani şi bijuterii.

Prejudiciul cauzat, în valoare de 22.000 lei, a fost recuperat de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, în proporţie de 70 la sută, rucsacul cu rechizitele minorului fiind găsit aruncat într-un canal pentru irigaţii din zona satului Baldovineşti, judeţul Brăila.

Suspectul a fost reţinut pe ordonanţă şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, iar în ziua de 9 octombrie a.c., a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale în cauză.

Numărul infracţiunilor prin metoda „accidentul” continuă să crească

În primele nouă luni., la nivelul judeţului Galaţi au fost înregistrate 291 de infracţiuni de înşelăciune. Din acestea, 103 sunt comise prin metoda accidentul şi la această dată sunt în lucru 96 astfel de fapte.

În anii precedenţi, autorii aveau ca mod de operare inducerea în eroare prin metoda „premiul Romtelecom” sau „premiul Super–Bingo” însă, datorită campaniilor de mediatizare şi a sumelor mici obţinute au renunţat la aceste metode. Metoda „Accidentul” a început să fie utilizată la sfârşitul lunii octombrie 2012.

„Dacă la început, autorii se mulţumeau cu obţinerea unor coduri de reîncărcare a telefoanelor mobile şi ulterior cu sume mici de bani expediate de persoanele vătămate prin sistemele Western Union, Money Gram sau mandate poştale on-line, în prezent aceştia folosesc diverşi termeni juridici, noţiuni din codul penal, îşi atribuie diferite calităţi, îţi disimulează vocea,  având sprijinul unor persoane din exterior care merg la domiciliile victimelor de unde ridică sume de bani, care variază între 5.000 lei şi ajung chiar la 53.000 lei”, a declarat cms. Cristina Tatulici, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Pentru a evita să deveniţi victima unei astfel de înşelăciuni, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor. Este adevărat că, din diferite motive - traume fizice sau emoţionale - vocea „rudei” care sună pentru a solicita sprijin vă poate părea schimbată, însă nu ezitaţi să cereţi amănunte referitoare la situaţia prezentată.

Dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin.

CITEŞTE ŞI:

Un taximetrist de 47 de ani, care venise să ridice banii după ce primise o comandă prin metoda „Accidentul”, a fost prins de poliţişti în flagrant
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite