FOTO: Jurnalistă româncă la Europa Liberă: „Îmi place să intervievez oameni care şi-au ocupat mai întâi un loc în istorie, şi apoi în Parlamentul European”
0
Iolanda Bădiliţă este una dintre cele mai vechi jurnaliste din Galaţi. Este unul dintre puţinii jurnalişti care au absolvit cursuri specializate şi de opt ani este jurnalist la Radio Europa Liberă, corespondent special la Consiliul Europei şi la Parlamentul European, unde realizează zilnic interviuri „grele” cu tot felul de responsabili europeni de rang înalt.
Iolanda a plecat din România în 2005, după ce a câştigat o bursă Fulbright- Humphrey oferită de Departamentul de Stat SUA specialiştilor (din diverse domenii) aflaţi în structuri de leadership. Bursa finanţa timp de un an un program de studiu şi dezvoltare profesională în comunicare. După un stagiu de două săptămâni la University of California Santa Cruz, a urmat cursuri de Relaţii Publice, Negociere, Marketing Intergrat etc. la Universitatea Maryland, College Park amplasată în zona metropolitană Washington D.C.
„A fost un an exploziv şi cred că nu greşesc dacă spun că a fost anul cel mai plin din viaţa mea, din perspectiva multitudinii de experienţe trăite. Am aflat pentru prima dată ce înseamnă să fii migrant, e adevărat, într-o ţară cum e SUA, al cărei creuzet naţional este multicultural. Statutul de migrant cunoaşte o altă înţelegere în Europa şi a trebuit să mă adaptez la un mediu eminamente multicultural. Aveam colegi din peste 150 de ţări din patru continente!”, îşi aminteşte jurnalista de origine română de la Radio Europa Liberă.
A profitat din plin de „visul american” şi a participat la zeci de conferinţe în D.C. şi nu numai, a făcut vizite de lucru la Casa Albă, la Capitoliu, dar şi la redacţiile unor instituţii de presă de renume, cum ar fi Washington Post sau Discovery Channel, al cărei sediu internaţional se află în Silver Spring, la minut de blocul în care locuia.
În România, Iolanda Bădiliţă a făcut jurnalism din anul 1993, când, după cinci ani de studiu, a absolvit Facultatea de Chimie Alimentară din Galaţi. A devenit fericita posesoare a unei diplome de inginer cu care nu prea avea ce să facă.
„Erau anii ‘90, primii zori ai presei libere răsăreau pe fondul unei industrii prăbuşite. Era nevoie de jurnalişti, şi nu din ingineri. Îmi plăcea să scriu, voce de radio aveam, interes pentru evenimente la fel, iar în Galaţi se lansa un nou post de radio: Radio Alfa. Aici sunt începuturile mele în presă care m-au purtat în diverse redacţii”, ne mai povesteşte Iolanda.
Colaborarea cu Europa Liberă a început pe vremea când jurnalista era director la Radio Impact Brăila. Acest post retransmitea programele postului de radio american, iar Iolanda devenise corespondentul pentru zona respectivă.
Apoi, ajunsă în SUA, a făcut un scurt stagiu la sediul central din Washington D.C. În 2007 s-a mutat cu familia în Germania, la graniţă cu Franţa şi Elveţia, şi la 45 de minute de Strasbourg, oraşul care găzduieşte Consiliul Europei (COE), CEDO şi unul dintre sediile Parlamentului European.
„Interesul pentru institutiile europene al RFERL s-a intalnit in mod fericit cu nevoia mea de o slujba si asa am devenit corespondentul Europei Libere la institutiile europene din Strasbourg, sudul Germaniei si Elvetia (caci si micuta Elvetie ofera subiecte de presa, de vreme ce gazduieste un sediu ONU si Organizatia Monidiala a Sanatatii, la Geneva, sau Comitetul Olimpic International, la Lausanne). Sa lucrez la Europa Libera este un noroc mai ales in peisajul trist din presa de limba romana. La Europa Libera libertatea de expresie a jurnalistilor este sfanta, ca si politica de echilibru, echidistanta si promovare a valorilor fundamentale. Un management discret, eficient si profesionist oferit de minunata Oana Serafim, careia ii multumesc pentru rabdare, sprijin si intelepciune”, mai povesteşte Iolanda Bădiliţă.
Când eşti plecat dintr-o ţară unde ai încă părinţii, o ţară a cărei limbă este şi va rămâne până la sfârşit limbă ta maternă, când în ţara aia ai urmat şcoli şi ai legat prietenii nepreţuite, în mintea şi sufletul tău nu mai este loc pentru amintiri neplăcute. Spaţiul este plin ochi, devine o oază de amintiri plăcute.
„Mă bucură mereu să îmi aduc aminte de anii de şcoală, toate şcolile pe care le-am urmat, de la Şcoala 11, la Liceul Vasile Alecsandri şi Facultatea de Chimie Alimentară, de minunata echipă de la Radio Alfa, oameni pe care îi iubesc mai mult cu fiecare an care trece, şi de minunaţii doctori de la Galaţi (mai ales dna Dr. Şerban) cărora le datorez faptul că astăzi sunt mamă a două fetiţe”, mărturiseşte jurnalista.
Viaţa, între drumuri şi interviuri
Viaţa profesională a Iolandei se împarte în două: perioadele când stă la Strasbourg - o săptămână, chiar şi două pe lună - iar în restul timpului se împarte între redactarea ştirilor, interviurilor sau deplasări în alte zone (Elveţia, de exemplu). Când sunt sesiuni la Strasbourg (fie PE, fie APCE) stă „zi lumină”! Adică pleacă la 7.30 şi uneori revine la 21.00 sau 22.00.
În cei opt ani de când lucrează la Radio Europa Liberă a realizat sute de interviuri. „Îmi place să aflu răspunsuri, nu neapărat să pun întrebări. Încerc să adresez întrebările relevante într-o manieră cât mai politicoasă şi fermă. Cred că afli mai multe răspunsuri arătând că eşti informat şi având o atitudine eleganţă şi politicoasă dar fermă. Îmi place să completez imaginea unui eveniment prin intermediul răspunsurilor oamenilor relevanţi”, exlică Iolanda.
Şi de regulă, oamenii relevanţi nu au un cuvânt de spus doar în prezent, ci îi regăseşti şi în trecut! Îi vei găsi în anii ‘70 în Mişcarea Solidaritatea, în anii 90, la prăbuşirea Zidului Berlinului. Iar azi sunt în PE sau APCE, de exemplu.
„Astfel de oameni sunt interlocutorii mei, căci aceştia, cred eu, sunt relevanţi. Şi-au demonstrat în timp, prin contribuţia la istorie, nu doar la prezent, relevanţă pentru public, pentru societate. Am intervievat zeci de personalităţi cu relevanţă pe scenă politică actuală. Anne Brasseur, actuala preşedintă a APCE este, de exemplu, un politician cum ne-am dori şi noi în România. Serios, responsabil, curajos, animat de proiecte pozitive şi capabil să le pună în aplicare. Lista cu interlocutorii care îmi plac este lungă: l-aş aminti pe fostul preşedinte al PE, Jerzy Buzek (fost lider al Mişcării Solidaritatea), pe fostul vicepreşedinte PE Miguel Angel Martinez Martinez (luptător în rezistenţă franchistă în Spania), pe fostul preşedinte lituanian Vytautas Landsbergis (un erou în această fostă republică sovietică), sau pe fostul dizident estonian Tune Kelam. Aceşti oameni şi-au ocupat mai întâi un loc în istorie, şi apoi un loc în Parlamentul European”, ne enumără Iolanda personalităţile cu care a discutat.
Partea dificilă în ceea ce face ea este mai degrabă obţinerea unui interviu decât obţinerea de răspunsuri. Oamenii, la acest nivel, de regulă, sunt responsabili. Dacă acceptă să vină la interviu, înţeleg că vor avea loc un dialog, şi că jurnalistul nu trebuie să scoată cu cleştele răspunsuri la întrebări care este evident că vor fi puse. Cu toate acestea, au fost şi situaţii delicate.
„Una dintre ele a fost cu ambasdorul rus la Consiliul Europei, imediat după anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainiene Crimeea. Am avut senzaţia că a avut loc o negociere, şi nu un interviu. Am avut senzaţia că sunt privită cu suspiciune. A fost un interviu tensionat, de la început până la sfârşit”, îşi aminteşte Iolanda Bădiliţă.
Când vine vorba despre reîntoarcerea definitivă în România, discuţia devine extrem de serioasă!
„În actualele condiţii, mi-e teamă că nu mă pot întoarce. Familia mea este aici, copiii mei merg la şcoală aici. Ne place în Germania locuim aici, avem vecini şi prieteni buni, iar Germania a devenit casă noastră. Sunt mulţi de <<dacă>> într-un scenariu privind o eventuală revenire în România. După ce fetele mele vor fi terminat cu şcolile, dacă aş putea obţine un job plătit onorabil în România, dacă în România nu s-ar mai da spagă, dacă în România ar fi autostrăzi şi nu ar mai fi câini vagabonzi, dacă nu s-ar mai întrerupe apa caldă vara şi căldura iarna, ei bine, atunci nu aş exclude o revenire în România”, spune senin Iolanda.
La fel de „sensibil” este şi subiectul legat de realităţile politice din România de azi. „Cred că avem nevoie de o nouă clasă politică. Una nou-nouţă. E nevoie de o nouă clasă de politicieni competenţi şi oneşti care să fie cu adevărat angajaţii poporului, să fie conştienţi că alegătorii sunt cei care i-au trimis în parlament şi că le sunt datori cu loialitate”, a adăugat jurnalista.
Cu iubire, cu ciudă, cu aşteptări, cu tandreţe, cu dezamăgire. Despre Romania.
România este văzută diferit, din afară, în funcţie de cine priveşte către ea. „Noi, românii, o privim ca pe un bun al nostru. O privim cu iubire, cu ciudă, cu aşteptări mari, cu tandreţe, cu dezamăgire. Ceilalţi cred că ne privesc în funcţie de ce oferim : dacă oferim cerşetori pe străzile europene, ne privesc cu teamă sau dezgust, dacă oferim spectacol liric de înaltă clasă cu Ruxandra Donose sau Elena Moşuc, ne privesc cu admiraţie, dacă oferim ingineri sau medici, ne privesc cu interes”, povesteşte jurnalista.
Deşi nu-i place să dea sfaturi, Iolanda Bădiliţă crede cu tărie că o societate evoluează dacă toţi membrii ei se implică în viaţa cetăţii. „Poate că românii ar trebui să înveţe să se revolte paşnic, democratic mai des şi să demită (prin petiţii, de exemplu) aleşii care nu îşi fac treaba. Apoi, să nu mai accepte corupţia de nici un fel. Cred că oamenii trebuie să aştepte de la stat doar legi bune, iar de la funcţionarii publici să îşi facă treaba fără să primească spagă. Curăţenie pe casa scării sau în faţă blocului unde locuiesc, asta nu trebuie să mai aştepte de la stat, de exemplu”, a concluzionat jurnalista.
Se încarcă comentariile...
