Haine, mobilă şi alimente donate de preoţi pentru sărmanii găzduiţi de  centrul medico-social de la Pechea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de acţiunea preoţilor la centrul social Pechea FOTO Costiuc Petrică
Imagine de acţiunea preoţilor la centrul social Pechea FOTO Costiuc Petrică

Slujitorii Domnului din Protoieria Covurlui au donat 43 de dulapuri de haine, la care s-au adăugat şi alimente de bază, haine şi produse de igienă, valoarea acestor ajutoare totalizând suma de 12.000 de lei. Instituţia adăposteşte peste 80 de persoane care nu au locuinţe, nu au rude şi suferă de boli grave.

Preoţii Protoieriei Covurlui au organizată o amplă activitate de binefacere în cadrul Centrului Medico-Social din localitatea Pechea, constând în donarea unui număr de 43 de dulapuri de haine, la care s-au adăugat şi alimente de bază, haine şi produse de igienă, valoarea acestor ajutoare totalizând suma de 12.000 de lei.

„Această activitate s-a desfăşurat în conformitate cu programele social-filantropice eparhiale din perioada Postului Mare. Înainte de a face donaţia, s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu la care au participat atât cadrele medicale, cât şi asistaţii, iar la final părintele protoiereu a adresat un cuvânt de învăţătură, mulţumind parohiilor din cadrul protopopiatului pentru că au făcut posibilă această milostenie”, a spus pr. Rareş Bucur, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Preoţii au încheiat acţiunea prin vizitarea celor internaţi, la camerele lor, unde i-au binecuvântat, le-au oferit iconiţe şi i-au stropit cu aghiazmă.

Aflat în subordinea Primăriei Galaţi, Centrul Medico-Social din localitatea Pechea şi-a început activitatea în anul 2005 prin transformarea Spitalului Pechea în Centru cu profil medico-social.

În prezent, în cadrul acestei instituţii sunt asistate 82 de persoane ce provin din medii sociale defavorizate, rămase fără locuinţă şi care au nevoie de asistenţă medicală, cazare şi hrană pe perioadă nedeterminată.

În curtea acestui centru, prin grija Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în anul 2008, s-a pus temelia bisericii cu hramul ”Sf. Mare Mucenic Pantelimon” şi a luat fiinţă parohia aflată sub acelaşi ocrotitor care slujeşte nevoilor celor internaţi aici, atât din punct de vedere social cât şi liturgic şi misionar.

În multiplele activităţi social-misionare ale acestei parohii se numără şi faptul că se ocupă de înmormântarea persoanelor decedate care nu au pe nimeni, precum şi de pomenirea şi de îngrijirea mormintelor acestor persoane. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite