Gălăţenii au luat "spuma" premiilor la Campionatul de Navomodele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Navomodelele au fost expuse preţ de o săptămână în holul Universităţii Dunărea de Jos.
Navomodelele au fost expuse preţ de o săptămână în holul Universităţii Dunărea de Jos.

Sportivii de la CS Universitatea Galaţi au câştigat cinci titluri de campioni naţionali şi multe medalii la cea de-a doua ediţie a Campionatului Naţional de Navomodele Machete, clasa C, desfăşurată la Galaţi.

Astfel, potrivit agerpres.ro Daniel Ciosu a câştigat patru titluri de campion naţional, trei medalii de aur şi două de bronz. Marian Harţan a devenit campion naţional şi a câştigat o medalie de aur şi una de argint. Victor Năstase a obţinut două medalii de argint şi una de  bronz; Sorin Mavru şi Adrian Burlacu — o medalie de argint şi una de bronz, Gabriel Vasile — o medalie de argint, şi Ion Ungureanu — medalie de bronz.

Pe echipe, CSU Galaţi a obţinut două medalii de argint şi una de bronz.

Deşi macheta vasului "Libertatea", lucrarea lui Ştefan Dobrin, nu a fost înscrisă în concurs, aceasta a obţinut atât aprecierile publicului şi cât "Premiul Special" — medalia de aur din partea juriului pentru execuţie, acurateţe şi impresia artistică.

La cea de-a doua ediţie a expoziţiei-concurs a Campionatului Naţional de Navomodele, clasa C, machete au fost prezente peste 250 de machete şi diorame. Expoziţia a cuprins machete, de la corăbii cu pânze, până la nave din al Doilea Război Mondial, dar şi machete şi diorame, realizate în miniatură şi montate în interiorul unor sticle.

La Campionatul Naţional au fost prezenţi sportivi din mai multe cluburi din ţară, printre care CS Farul Constanţa, CSM Timişoara, SCM Bacău, CSTA Suceava, CS Sportul Studenţesc Bucureşti. Machetele prezentate în cadrul Campionatului Naţional, clasa C, au fost jurizate de o comisie condusă de gălăţeanul Daniel Ciosu, lucrările fiind departajate pe mai multe criterii: execuţie, acurateţe şi impresie artistică.

Evenimentul a fost organizat de Federaţia Română de Modelism în parteneriat cu CSU Galaţi şi Universitatea Dunărea de Jos Galaţi.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite