FOTO Profesorul care cântă la 16 instrumente şi a pierdut şirul olimpicilor formaţi de-a lungul carierei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Nicu (64 de ani) este profesor de flaut la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi şi cântă la nu mai puţin de 16 instrumente muzicale, toate fiind instrumente de suflat, precum clarinetul, saxofonul, ocarina, cavalul, naiul, fluieraşul şi muzicuţa. De-a lungul anilor, a scos numeroase generaţii de olimpici.

Mihai Nicu, profesor de flaut la Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galaţi, este un adevărat fenomen în rândul artiştilor din România, în condiţiile în care cântă la 16 instrumente muzicale. 

Aventura acestuia în lumea muzicală a început în clasa a IV-a, când tatăl său i-a cumpărat un acordeon, iar micuţul Mihai a început să exerseze în curtea casei sale la Braniştea, unde s-a născut.

Pentru că dovedea un real talent, părinţii l-au înscris la Liceul de Arte din Galaţi. Făcea naveta în fiecare zi din comuna natală la Galaţi, iar călătorii din tren îl rugau să le cânte la flaut, fascinaţi fiind de instrumentul muzical. 

După absolvire, a urmat Conservatorul la Iaşi, iar în perioada studenţiei, a înfiinţat o formaţie folk cu câţiva colegi, Estudiantina, care s-a bucurat de un real succes la acea vreme.

Poetul Adrian Păunescu a fost atât de impresionat de talentul lor, încât i-a rugat să îl însoţească în turneele pe care le efectua în ţară. ”Am câştigat foarte multe festivaluri de muzică folk, le-am pierdut numărul. Invitaţiile la televiziune erau la ordinea zilei”, îşi aminteşte Mihai.

Încă de pe băncile facultăţii avea o înclinaţie spre munca la catedră, fiind chiar angajat să predea în perioada studenţiei la mai multe şcoli şi la Palatul Copiilor. După absolvirea facultăţii a revenit la Galaţi, unde a înfiinţat o altă formaţie, Orfeu, care a cântat iniţial muzică folk, axându-se apoi pe muzica uşoară. A devenit apoi profesor de flaut la Liceul de Arte din Galaţi, şi a continuat să studieze instrumentele de suflat, de care este atât de pasionat.

A ajuns să cânte la nu mai puţin de 16 instrumente muzicale, cum ar fi clarinetul, saxofonul, ocarina, cavalul, naiul, drâmba, fluieraşul şi muzicuţa. La nunţi, era o încântare pentru asistenţă să îl asculte cântând la atâtea instrumente. În comuna natală, Braniştea, a înnfinţat un muzeu cu instrumente muzicale, dar şi cu obiecte tradiţionale româneşti.

Instrumentele muzicale, cumpărate ca suveniruri de românii din străinătate

A susţinut numeroase concerte şi în străinătate cu artişti cunoscuţi de muzică uşoară, iar la unele dintre acestea a avut parte şi de experienţe inedite. De pildă, într-un turneu în Pireu (Grecia), mulţi români stabiliţi acolo, fascinaţi de instrumentele sale muzicale, i-au cerut să le cumpere, ca să le păstreze ca suveniruri. ”Le-am dat, ce era să fac? M-am gândit că eu pot cumpăra altele”, ne povesteşte amuzat dascălul.

Ca profesor de flaut, a reuşit performanţe greu de egalat. A câştigat atât de multe olimpiade cu elevii săi de-a lungul anilor, încât le-a pierdut şirul. Pereţii clasei ”tapetaţi” cu diplome sunt dovada reuşitelor sale.

La astfel de performanţe, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Elevii cu talent exersează zilnic, dar Mihai le cântă pentru ca aceştia să vadă şi să audă efectiv ce trebuie să facă pentru a-şi îmbunătăţi tehnica. În 2005, a fost numit inspector şcolar de Arte, dar după patru ani a revenit la catedră, pentru că nu avea nicio satisfacţie la Inspectoratul Şcolar, după cum ne-a mărturisit.

Mihai Nicu a creat concursul naţional ”Dimitrie Cuclin” împreună cu fiica sa, profesor de canto tot la Liceul de Arte din Galaţi, una dintre cele mai cunoscute competiţii de muzică românească, cu o tradiţie de 17 ani.

”Din septembrie, octombrie, încep să ne sune şi din ţară, şi din străinătate, ca să ne întrebe dacă am stabilit data concursului. Sunt peste 100 de concurenţi de fiecare dată”, ne spune cu emoţie profesorul. La final de carieră, îşi doreşte doar sănătate, ca să se bucure de nepoţi şi de munca sa de-o viaţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite