Doar 130.000 de lei au colectat spitalele gălăţene în 2013 din coplată
0Managerii spitalelor se plâng că sumele sunt mici şi că nu ajută aproape deloc la schimbarea calităţii actului medical din unităţile spitaliceşti.
În judeţul Galaţi funcţionează în acest moment nouă spitale. Coplata pacienţilor diferă de la un spital la altul. La Spitalul judeţean sau la cel de boli infecţioase se plăteşte 10 lei pentru fiecare pacient internat, în vreme ce la Spitalul TBC şi la Târgu Bujor coplata este cinci lei. Managerii unităţilor spitaliceşti spun că sumele sunt infime şi că nu se simte nicio îmbunătiţire după plata acestor taxe.Pentru spitalul judeţean de exemplu, suma încasată într-un an întreg, înseamnă 20 de bani în plus, pentru un pat, în fiecare lună.
Chiar dacă pentru mulţi pacienţi, plata unei sume la externare nu se justifică, bilanţul contabil pe 2013 arată că s-au strâns cam 127.000 de lei din coplată, la nivelul întregului judeţ.