Disperarea părinţilor a doi copii ucişi de un şofer fără permis: instanţa le-a redus substanţial cuantumul daunelor primite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivanciu Corcioveiu, şoferul care a produs accidentul FOTO Facebook/ Arhiva personală
Ivanciu Corcioveiu, şoferul care a produs accidentul FOTO Facebook/ Arhiva personală

Părinţii copiilor care şi-au pierdut viaţa într-un accident de circulaţie produs pe 6 septembrie 2016 în localitatea gălăţeană Folteşti au formulat o contestaţie în anulare împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi.

Părinţii celor doi copii ucişi acum un an şi jumătate într-un accident de circulaţie produs la Folteşti de Ivanciu Corcioveiu, un tânăr de 24 de ani fără permis, consideră că decizia instanţei prin care s-a redus cuantumul daunelor morale care le-au fost acordate, de la 350.000 de euro la 195.000 de euro, este nedreaptă pentru suferinţa prin care trec după pierderea micuţilor şi au formulat contestaţie în anulare, o cale extraordinară de atac, împotriva acesteia. Curtea de Apel Galaţi se va pronunţa asupra ei pe 20 aprilie 2018.

Reamintim că aceeaşi instanţă hotărâse, pe 26 ianuarie, ca Ivanciu Corcioveiu, să execute 7 ani şi 8 luni de închisoare pentru ucidere din culpă, conducere a unui vehicul fără permis şi fugă de la locul accidentului. Tânărul a îndoliat localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie 2016,  după ce a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului.  Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului.

Tragedia s-a produs pe DN26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Ivanciu Corcioveiu conducea o maşină puternică (Alfa Romeo GT) cu o viteză foarte mare, estimată de martori la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a spulberat pe cei doi copii.

Martorii au mai afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea, în ceea ce se numeşte „liniuţă”, în limbajul persoanelor care participă la curse ilegale de maşini. 

La doar câteva secunde după accident, deşi rănit, Ivanciu Corcioveiu a ieşit din maşina grav avariată (după ce a lovit copiii s-a izbit de un stâlp şi s-a răsturnat în şanţ) şi a luat-o la fugă spre localitatea învecinată. Autorul gravului accident de circulaţie a reuşit atunci să fugă din ţară şi s-a ascuns în Italia. Ivanciu Corcioveiu nu ar fi reuşit acest lucru fără ajutorul verilor săi, Costel Vieru şi Alexandru Vieru, care au condus maşina cu care inidividul  a ieşit din ţară, cu un act de identitate ce nu-i aparţinea.

Ivanciu Corcioveiu a fost extrădat din Italia, iar timp de şase luni a fost arestat preventiv, fiind trimis ulterior în judecată de procurori pentru conducere a unui vehicul pentru permis, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

A încercat să fugă din ţară pentru a scăpa de pedeapsă

Pe parcursul procesului, Judecătoria Galaţi a constatat că măsura arestării preventive luată iniţial faţă de Corcioveiu a încetat de drept, şocând rudele micuţilor care şi-au pierdut viaţa în accidentul de circulaţie. Tânărul a fost plasat sub control judiciar, iar aceeaşi instanţă a prelungit măsura preventivă pe perioada judecării dosarului. 

Pe 12 iulie 2017, Judecătoria Galaţi a pronunţat un prim verdict în acest caz, condamnându-l pe Ivanciu Corcioveiu la patru ani de închisoare pentru ucidere din culpă, doi ani de închisoare pentru părăsirea locului accidentului şi un an de închisoare pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. 

Pedepsele au fost contopite, iar Corcioveiu  urma să execute cinci ani de închisoare. Curtea de Apel Galaţi a majorat ulterior pedeapsa la 7 ani şi 8 luni de închisoare, verdictul fiind definitiv.  Părinţii celor doi copii ucişi primiseră iniţial câte 350.000 de euro ca daune morale şi materiale. Şi pe latură civilă, judecătorii instanţei superioare au modificat sentinţa, stabilind ca Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să plătească 195.000 de euro ca daune morale şi 30.000 de lei drept daune materiale către părinţii copiilor ucişi în accident.

Ivanciu Corcioveiu bănuia că va fi condamnat la o pedeapsă cu executare în acest dosar, astfel că a încercat să fugă din ţară pe la vama Oancea, fiind identificat însă de poliţişti. După doar câteva zile, tânărul a fost  surprins pentru a treia oară la volanul unei maşini, deşi nu a avut niciodată permis de conducere, astfel că s-a ales acum cu al patrulea dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite