Cum se manifestă contradicţia dintre ceea ce vrei să pari şi ceea ce eşti, în realitate. „Dacă o persoană a suferit din dragoste, va folosi tot felul de măşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţi dintre noi joacă diverse roluri în funcţie de situaţia în care se găsesc
Mulţi dintre noi joacă diverse roluri în funcţie de situaţia în care se găsesc

Mulţi dintre noi joacă diverse roluri în viaţa de zi cu zi, fără să se identifice cu adevărat în ele. Ei se trezesc astfel în diverse situaţii şi nu ştiu cum să acţioneze, astfel că doar reacţionează. Asta duce în timp la o scădere pronunţată a încrederii în sine, cu consecinţe grave asupra sănătăţii mentale, emoţionale şi fizice.

Mai multe studii efectuate au scos în evidenţă faptul că persoanele care poartă măşti o fac pentru că doresc să fie altceva decât ceea ce sunt la acel moment. Măştile pot fi exterioare, întâlnite la foarte multe persoane, şi măşti interioare, care sunt foarte periculoase.

”De multe ori, o persoană care obişnuieşte să poarte măşti în exterior, ajunge să poarte astfel de măşti şi în interior, păcălindu-se singur. Se amăgeşte în diverse situaţii şi îi lipseşte controlul. Practic, te minţi singur pornind, de regulă, de la o frică pe care o ai”, explică psihologul Stelian Chivu.

Multe persoane consideră o calitate faptul că reuşesc să disimuleze bine în diferite situaţii, dar este o falsă percepţie pentru că, la un moment dat, nu vor mai face diferenţa între ce este real şi ce nu.

Măştile pot fi mentale, când spre exemplu o persoană vrea să pară mai inteligentă decât este, măşti emoţionale, când cineva vrea să pară iubitor, deşi nu este,  şi măşti fizice, când prin atitudinea corporală dau impresia că sunt în regulă, cu toate că în realitate se simt rău.

Sursa acestor măşti pot fi traumele din copilărie, societatea, nivelul intelectual şi chiar cel spiritual. Persoanele care sunt echilibrate mental şi emoţional, nu vor simţi niciodată nevoia să poarte o mască, spun specialiştii.

”Există persoane care prin limbajul non-verbal denotă, spre exemplu, trădare. Ei nu conştientizează, dar pentru cineva care ştie să citească astfel de semne, este o dovadă evidentă”, precizează psihologul Stelian Chivu.

Ce este, de fapt, o mască

Sunt însă şi situaţii când viaţa ne este pusă în pericol şi suntem nevoiţi să ne punem o mască pentru a ieşi cu bine din încurcătură, dar ele sunt excepţii. Problema apare când folosim aceste măşti mult prea des, ajungând să devină un reflex în a le folosi, în funcţie de context.

Există tot felul de măşti, cum ar fi masca inocenţei, masca prieteniei, masca victimei sau masca persoanei iubitoare. Ele ascund în spate un motiv pentru care cel în cauză şi-a pus acea mască, ce ţine de un interes personal sau de o frică a acestuia, în special după ce a fost rănit sufleteşte la un moment dat.

”Dacă o persoană a suferit din dragoste, va folosi tot felul de măşti. De pildă, în faţa prietenilor afişează o mină de om dur sau se îmbracă provocator, deşi în spate există o mare suferinţă. Masca este, de fapt, o contradicţie între ceea ce vreau să par şi ceea ce este în spatele măştii”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Toate aceste feţe pe care ni le punem şi care nu ne reprezintă duc finalmente la depresie. De cele mai multe ori, o mască pe care o persoană o afişează va atrage o altă mască, până când va uita efectiv cine este. Este ca o reţea de minciuni, din care la un moment dat nu mai ştii cum să ieşi.

Cum ne vindecăm

Persoanele care poartă măşti pot fi identificate relativ uşor printr-o serie de manifestări pe care le au, printre care se numără minciuna, dorinţa de a avea ultimul cuvânt într-o conversaţie, întreruperea interlocutorului, se lasă dominate de ranchiună, vorbesc tare şi sunt neîncrezătoare în alte persoane.

Toate aceste reacţii se vor transforma mai devreme sau mai târziu în boli, cum ar fi agorafobia (frica de a ieşi în public, în spaţii deschise), dureri articulare, mai ales la nivelul genunchilor, hemoragii, impotenţă şi probleme la nivel digestiv.

Primul pas spre vindecare este dorinţa de a se schimba a celor care ştiu că disimulează mult. Odată parcursă această etapă, trebuie să analizăm ce tip de măşti ne place să purtăm, pentru a identifica zona din care provine problema.

De pildă, dacă purtăm masca indiferenţei, vom încerca să comunicăm mai mult cu persoana sau persoanele faţă de care avem astfel de manifestări. Schimbarea se va face astfel pas cu pas, iar gradual vom renunţa la această mască şi vom lăsa locul încrederii în ceilalţi.

”Nicio mască nu poate fi purtată la nesfârşit. Adevărata putere a fiecăruie dintre noi se manifestă când nu purtăm niciun fel de mască şi ne arătăm lumii aşa cum suntem, cu bune şi cu rele”, concluzionează psihologul Stelian Chivu. 

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite