Culisele unei ţepe turceşti cu apartamente-fantomă: cum au ajuns mafioţi patronii turci ai uneia dintre cele mai mari afaceri din România
0
De la o avere estimată la peste 100 de milioane de euro, Ahmet şi Osman Hoş au ajuns să dea socoteală în trei dosare penale pentru înşelăciune, evaziune fiscală, răpire şi şantaj. Paguba se ridică la peste 12 milioane de euro, din care 10 milioane de euro este datoria către 90 de cumpărători de apartamente care existau doar pe hârtie.
Povestea acestei uriaşe escrocherii începe în anul 2007, atunci când firma gălăţeană Beyler SA (pe atunci, firma patronată de turcii Ahmet şi Osman Hoş era cel mai mare producător de uşi metalice din România) a anunţat demararea la Galaţi a unui proiect imobiliar (BeyCity) pe care-l estimau ca având o valoare finală de circa 40 de milioane de euro. Terenul ales, aflat pe strada Domnească, aproape de zona centrală a oraşului, era ocupat de câteva clădiri vechi de peste 100 de ani, care fuseseră ale Întreprinderii Textile Galaţi şi care au fost demolate rapid.
Au dat năvală la pomul lăudat
Zona centrală şi liniştită, contextul bun din piaţa imobiliară (plus reputaţia foarte bună a Beyler) i-au determinat de cumpărători să dea năvală să cumpere apartamente în blocurile respective, încă de când acestea erau în faza de fundaţie. Nu mai puţin de 90 de gălăţeni au achitat în avans sume cuprinse între 90.000 şi 120.000 de euro – adică peste 10 milioane de euro în total! – în speranţa că vor locui în „blocurile turceşti” de pe Domnească.
Cei mai mulţi dintre cumpărători şi-au vândut apartamentele vechi şi au făcut şi credite bancare pentru a face rost de bani. Un astfel de caz este cel a inginerului Eugen Căpăţână.
„Soţia mea era grav bolnavă. Aşa că am hotărât să ne mutăm aici, pentru a o putea scoate mai uşor la plimbare în Grădina Publică”, a explicat acesta. „Aveam două apartamente, dintre care pe unul l-am ipotecat pentru a-l putea achiziţiona pe cel de la Beyler. Mai mult, m-am împrumutat şi cu aproape un miliard de lei vechi de la cunoscuţi. După ce am plătit toţi banii, am aşteptat construcţia blocurilor, numai că ştie toată lumea ce s-a întâmplat”, a adăugat Eugen Căpăţână.
Din păcate, lucrurile s-au dovedit cu totul altfel decât păreau. La scurt timp după ce blocurile au ajuns în faza „la roşu” lucrările au fost oprite, iar patronii turci au dispărut. Nici la sediul fabricii de uşi lucrurile nu mai erau prea clare, după ce zeci de creditori şi de furnizori au început să se adune pentru a revendica plăţile restante. Se contura deja o escrocherie.
Datorii restante de 28 de milioane de euro
A urmat, firesc, deschiderea procedurii de insolvenţă a firmei, prilej cu care administratorul judiciar, PricewaterhouseCoopers, a descoperit că SC Beyler SA a ajuns să înregistreze datorii restante de circa 28 de milioane de euro (115.864.765 lei), revendicate de 116 creditori.
Numai creditele la bănci erau, în 2009, de 89.941.072 lei. Cele mai mari: Bancpost - 46.941.449 lei, Piraeus Bank - 20.560.581 lei, Raiffeisen Bank SA - 15.119.640 lei. Sume mari mai aveau de recuperat SC CST Logistik SRL - 12.829.200 lei, ArcelorMittal - 2.856.837 lei şi SC Metal Zone SRL - 2.437.131 lei.
Evident, la masa credală s-au înscris şi cei 90 de cumpărători de apartamente însă – surpriză! – justiţia din Galaţi le-a refuzat înscrierea în tabelul creditorilor, pe motiv că băncile aveau ipoteci de prim-rang pentru teren şi construcţii. Cu alte cuvinte, oamenii au rămas cu paguba! De altfel, aceştia au formulat împotriva amintitei sentinţe judecătoreşti o plângere la CEDO, acţiune care se află încă în curs.
De la afacerişti prosperi la răpitori şi şantajişti
În anul 2011, în plină perioadă de procese cu creditorii (şi după ce trecuseră o vreme şi prin arest preventiv din cauza acuzaţiilor de înşelăciune), Ahmet şi Osman Hoş (tată şi fiu) au fost protagoniştii unui episod de neconceput pentru cei care până în 2008 îi socoteau ca fiind printre cei mai puternici oameni de afaceri din Galaţi.
Pe 21 ianuarie 2011, ei l-au răpit, sub ameninţarea armei, pe un conaţional de-lor, pe nume Murat Pusatioglu, pe care l-au ţinut sechestrat într-un beci mai multe zile. Scopul răpirii a fost unul dublu: aflarea de informaţii despre oamenii de afaceri turci din Galaţi şi Brăila, dar şi obţinerea de la familia turcului a unei despăgubiri de 50.000 de euro.
Au spus că dacă nu plătesc 50.000 de euro îmi împuşcă soţul în cap - soţia lui Murat Pusatioglu
Ulterior, soţia cetăţeanului turc răpit a retras de la o bancă din Bucureşti 50.000 de euro, bani necesari răscumpărării soţului, dupa ce a vorbit la telefon cu acesta, iar el i-a comunicat că răpitorii au spus că-l vor împuşca în cap. Conform indicaţiilor primite de la răpitori prin SMS, femeia a dus geanta cu bani în Brăila, lăsând-o lângă o staţie de autobuz dezafectată.
Plata fiind facută, răpitorii l-au transportat pe turc la Bucureşti, însă, pe drum, bărbatul sechestrat a reuşit să deschidă portiera autoturismului şi să fugă, ascunzându-se într-un autobuz plin cu călători. După sesizarea Justiţiei, Osman şi Ahmet Hoş au fost fost daţi în urmărire generală însă deja era prea târziu: fugiseră din România.
De-abia anul trecut s-a reuşit capturarea lui Osman, care a fost găsit prin Interpol pe teritorul Bulgariei. În ceea ce-l priveşte de Ahmet Hoş, lucrurile sunt ceva mai complicate, el fiind în continuare dispărut, deşi pe numele lui există un mandat internaţional de arestare.
Dramele „vecinilor” de la BeyCity
Ne strigăm cu apelativul vecine. Dacă e să râdem puţin, cu asta am rămas în urma acestei ţepe - Gigi Sechila, păgubit.
După ce s-au plimbat împreună prin atâtea instanţe, păgubiţii de la Beyler au ajuns să se cunoască foarte bine între ei. „Ne strigăm cu apelativul «vecine». Dacă e să râdem puţin, cu asta am rămas în urma acestei ţepe. Una peste alta, acest caz crează un precedent foarte periculos pentru alţi potenţiali cumpărători”, spune Gigi Sechila, un alt păgubit în urma afacerii Beyler.
Mulţi dintre cei afectaţi de scandalul de la Beyler au luat decizia de a pleca din ţară, pentru a încerca să scape de datorii. „Au plecat prin Spania, prin Italia, pentru a-şi achita ratele. Au făcut acest gest deoarece este foarte greu să câştigi 3-400 de euro în România numai pentru a satisface banca”, a mai explicat Gigi Sechila.
Unul dintre clienţi, care a ipotecat casa mamei sale pentru a obţine creditul necesar pentru achiziţionarea apartamentului, chiar a încercat să se sinucidă, după ce a aflat sentinţa prin care le era refuzată despăgubirea. Nicolae Dobraniş a încercat să-şi dea foc după ce mama sa a murit pentru că nu a rezistat stresului provocat de intrarea în faliment a firmei Beyler.
„Cu toţii suntem cazuri sociale într-o anumită măsură. De pildă, eu mi-am vândut apartamentul în care locuiam, le-am dat celor de la Beyler 75.000 de euro şi acum stau cu chirie. Cea mai bună prietenă a mea a pierdut 145.000 de euro, fiindcă achiziţionase două apartamente. În general, oamenii şi-au girat creditele cu alte imobile şi acum suportă consecinţele. Din păcate, ne-am cam resemnat. Pe parte civilă nu mai avem nicio şansă. Nici măcar la CEDO”, a povestit şi Rodica Grigore, o altă păgubită în acest caz.
Afacerile turcilor au fost preluate de alţi investitori
Între timp, Beyler SA a intrat în faliment, iar ceea ce a mai rămas din afacere a fost cumpărat de alţi investitori. Fabrica de uşi metalice a ajuns în proprietatea Pro West Investments, care continuă cu succes producţia, iar blocurile neterminate au fost cumpărate (se pare) de o firmă la care acţionar este Alexandre Eram, soţul celebrei ştiriste Andreea Esca. Însă, cum spuneam, transferul de proprietate s-a făcut cu descărcarea de obligaţii faţă de cei care au plătit în avans pentru apartamente în respectivele blocuri.
În acest moment, din restul averii turcilor (care era estimată la peste 100 de milioane de euro la un moment dat) s-a ales praful, lichidatorul valorificând ultimele firimituri.
Mai mult decât atât, turcii s-au mai ales cu un dosar penal (al treilea, după înşelăciunea cu apartamentele şi după afacerea răpirii), după ce un control al Fiscului la documentele firmei acestora a relevat că au produs o evaziune fiscală de două milioane de euro pe relaţia România-Turcia, în baza supraevaluării achiziţiei de bunuri şi servicii.
Se încarcă comentariile...
