Circula cu poliţa de răspundere civilă auto şi inspecţia tehnică periodică expirate. Poliţiştii i-au ridicat plăcuţele de înmatriculare şi i-au reţinut permisul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 36 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, după ce a fost depistat în trafic de poliţişti cu o alcoolemie de 0,64 mg/l. Acesta a fost sancţionat contravenţional şi pentru că circula cu poliţa de răspundere civilă auto şi inspecţia tehnică periodică expirate.

Pe 10 octombrie, poliţiştii postului de Poliţie Pechea au oprit în trafic, pe D.C. 26, în comuna Suhurlui, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 36 ani, din localitate.

”Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii au stabilit că atât poliţa de răspundere civilă auto, cât şi inspecţia tehnică periodică a autoturismului sunt expirate din data de 18.09.2018, respectiv 20.09.2018. Mai mult, în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că şoferul maşinii se află sub influenţa alcoolului, fiind înregistrată valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Totodată, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i reţinute permisul de conducere, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare.   

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite