Cel mai modern remorcher a intrat în dotarea AFDJ Galaţi. Poate fi folosit şi pentru stingerea incendiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa foto: I.Scriosteanu
sursa foto: I.Scriosteanu

Navigarea pe Dunăre este mai sigură începând de luni, 5 aprilie, a anunţat Irinel Scriosteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Un remorcher multifuncţional a intrat în  dotarea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi.

Remorcherul multifuncţional poate fi împingător, remorcher şi spărgător de gheaţă. De asemenea, nava poate fi folosită pentru stingerea incendiilor, inclusiv a celor de pe mal. 

Este  prima navă dintr-un lot de patru achiziţionate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este 152 milioane de lei.

   

„Astăzi a sosit în ţară cel mai nou şi modern remorcher multifuncţional care intră în dotarea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi. Date tehnice: lungime -30 m, lăţime 10,5 m, pescaj maxim - 4,85 m, tracţiune la cârlig: 64Tf, viteza navei la marş înainte: 13 noduri. Are 4 funcţii: împingător, remorcher, spărgător de gheaţă (sparge gheaţa până la o grosime de 60 cm), navă pentru stins incendii la nave sau de vegetaţie, în imediata apropiere a căilor navigabile (jeturile de apă ajung până la 120 m)”, a anunţat Irinel Ionel Scriosteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit aceleiaşi surse, este primul dintre cele patru remorchere maritime şi fluviale care vor completa parcul de nave al AFDJ Galaţi, în scopul îmbunătăţirii siguranţei şi securităţii traficului naval, reducerii costurilor prin eficientizarea operaţiunilor şi creşterii numărului de mărfuri transportate. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite