Cel mai mic „crai“ din România. Cum reuşeşte să ţină o mulţime de „neveste“ înaripate, fiecare la casa ei
0
Pănţăruşul, o micuţă pasăre ce cântăreşte între 8 şi 11 grame (cât 2-3 monede de 10 bani), este cunoscută în popor sub nu mai puţin de 63 de nume, după cum consemnează etnologul Mihai C. Băcescu. Cele mai răspândite sunt: pănţăruş, ochiul boului, ţănţăruş, sfredeluş şi pipăruş. Este cel mai mare devorator de păianjeni.
Cu siguranţă că l-aţi văzut prin tufişuri şi i-aţi remarcat vioiciunea însă probabil că l-aţi confundat cu un sticlete mai pipernicit. Pănţăruşul, căci despre el este vorba în articolul de faţă, nu este însă un sticlete (chiar dacă e văr cu acesta), ci este o specie înaripată distinctă, cu vreo 80 de varietăţi răspândite în toată lumea, dintre care doar una trăieşte în Europa.
Îndeobşte, în ciuda mişcărilor energice, pasărea (cu denumirea ştiinţifică Troglodytes troglodyte) este cam sedentară, în sensul că exemplarele preferă să trăiască în areale reduse, fără a se aventura mai departe de unul-doi kilometri de cuib. În acelaşi timp, însă, este suficient de răspândită (în România ar trăi aproape un milion de exemplare) pentru a fi găsită atât în pădurile înalte de conifere, cât şi în fâneţele de la şes.
Pasărea cu zeci de nume
În impresionanta lucrare „Păsarile în nomenclatura şi viaţa poporului român”, naturalistul Mihai C. Băcescu aminteşte nu mai puţin de 63 de nume populare ale pănţăruşului.
Evident, în cele mai multe dintre ele se observă caracteristicile păsării: pănţăruş, sfredeluş, ţănţăruş, nuculiţă, pipăruş, şorecuş, chituluş, împărăţel şi multe altele asemenea. Fără îndoială, diminutivele arată nu doar puţinătatea făpturii zburătoare, ci sunt şi forme de alint ale păsăricii care, prin înfăţişarea sa modestă şi talia măruntă, a ajuns la sufletul ţăranului român.
Ochiul boului sau pănţăruşul (ca să amintim cele mai folosite denumiri) aparţine unei familii impresionant de numeroase, cu peste 80 de specii, răspândite majoritar pe continentele americane. În întreaga Eurasie trăieşte o singură specie, aceeaşi cu piticul din tufişurile şi fâneţele noastre.
Penajul său este colorat în dungi cafenii-maroniu deschise, protejându-l de minune în timpul expediţiilor zilnice de căutare ale hranei. Nu depăşeşte lungimea de 11 cm de la vârful pliscului la cel al cozii. În mod obişnuit, are 9-10 cm lungime, doar cele mai mari exemplare atingând limita de 11 cm. Ca greutate avem de-a face cu a doua cea mai mică pasăre din România, căci are undeva între 7,5-11 grame, depinzând de anotimp şi bogăţia în hrană a teritoriului.
Devoratorul de păianjeni
Micul pănţăruş este unul dintre cei mai temuţi şi redutabili duşmani ai păianjenilor. Caută pe rând, frunză cu frunză şi crenguţă cu crenguţă, fără grabă, metodic. Se coboară şi pe sol şi aleargă de parcă ar aluneca pe gheaţă, culegând cu spor, de pretutindeni, micile vietăţi.
Cuiburile de pănţăruş sunt foarte greu de observat, pentru sunt foarte atent camuflate. Datorită dimensiunilor sale reduse, cât şi vieţii foarte ascunse pe care o duce în perioada de cuibărit, pănţăruşul poate scăpa foarte uşor chiar şi privirii experimentate a unui cercetător.
Primăvara, masculul construieşte exteriorul cuibului din tulpini de graminee şi alte plante, frunze, muşchi şi alte resturi vegetale uscate. Interiorul este căptuşit de femelă cu materiale mai fine. Cuibul este construit la diverse înălţimi - de la nivelul solului, până la înălţimi ce depăşesc trei metri. Poate fi o simplă adâncitură în sol, scorbură, gaură între rădăcinile arborilor sau scobitură în maluri. Dacă îl construieşte la înălţime, preferă să-l aşeze între mai multe rămurele.
Micul mare crai din lumea păsărilor
O caracteristică aparte a pănţăruşului este poligamia. Pe cât e de mic, pe atât de mare crai este. În medie, el ţine 4-5 „neveste”, fiecare cu cuibul ei şi cu „setul” ei de pui. Asta însă, înseamnă şi un mare efort pentru mascul, care se străduieşte să ducă hrană la toţi puii, fără discriminare, uneori până la epuizare.
Din acest motiv, la speciile cu masculi poligami femelele nu-şi depun în acelaşi moment ponta, ci eşalonat, pentru ca mini-Casanova cu pene să poată participa la îngrijirea tuturor puilor.
În a doua jumătate a lunii aprilie, femela depune 5- 8 ouă pe care le cloceşte între 14-17 zile, depinde de temperaturile de afară. Puii de pănţăruş sunt îngrijiţi de părinţi între 15-20 zile.
Micul pănţăruş este o specie cu mulţi duşmani naturali, datorită taliei sale care îl face foarte vulnerabil. Marele său duşman este uliul păsărar; masculii acestei specii, mai mici şi mai abili decât femelele, sunt principalii săi vînători. Este atacat şi de hermeline, nevăstuici, dihori sau coţofene. Dar niciunul dintre aceşti prădători nu pune în pericol întreaga specie, care are o capacitate de înmulţire foarte mare.
Vă mai recomandăm şi:
Cum arată cea mai mică pasăre care trăieşte în România. Cântăreşte doar cât o monedă de 10 bani
Cum a dispărut din România cea mai mare pasăre. Detaliul anatomic care i-a fost fatal
Se încarcă comentariile...
