Cătălin Fetecău, profesor universitar: „Învăţământul superior ar trebui să sufere nişte schimbări majore“
0
Cătălin Fetecău (58 de ani) este profesor universitar la Facultatea de Inginerie din Galaţi, iar de numele său se leagă numeroase realizări ale instituţiei de învăţământ gălăţene. Este unul dintre dascălii care a pus bazele Centrului de Excelenţă în Prelucrarea Polimerilor, iar pe holurile Facultăţii de Inginerie sunt expuse mai multe creaţii ale studenţilor pe care i-a şcolit de-a lungul anilor.
Cătălin Fetecău (58 de ani) este unul dintre cei mai apreciaţi profesori de la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi. A iniţiat, alături de alţi dascăli, Centrul de Excelenţă în Prelucrarea Polimerilor, un proiect unicat în România, prin care studenţii învaţă de pe băncile facultăţii să lucreze cu polimeri şi tehnologii avansate. Centrul a fost dotat cu tehnologie de ultimă oră, în valoare de 14 de milioane de dolari, de Lockheed Martin, o companie americană şi constructor aerospaţial, specializată în domeniul militar, al securităţii şi al tehnologiilor avansate, şi Siemens, în cadrul proiectului „PLM Adaptor“, al cărui promotor a fost firma Ada Computers. De-a lungul anilor, profesorul a format numeroşi specialişti în inginerie industrială, prelucrarea şi caracterizarea polimerilor şi tehnologii novative. Chiar în holul Facultăţii de Inginerie din Galaţi se găseşte o maşină creată de studenţii săi. Alţi studenţi sunt implicaţi în diferite proiecte, de la caracterizarea combinaţiilor polimerice pentru realizarea unor ambalaje cu aplicabilitate variată, vizând atât produse alimentare, cât şi utilaje industriale de mari dimensiuni, până la studiul comportării nanocompozitelor polimerice în mediu criogenic. Majoritatea absolvenţilor săi sunt angajaţi imediat după absolvirea facultăţii la companii din ţară şi străinătate.
„Weekend Adevărul“: Vă mai amintiţi când v-aţi gândit pentru prima dată să deveniţi profesor?
Cătălin Fetecău: Mama a fost tehnician la catedra de Chimie Anorganică din cadrul Facultăţii de Industrie Alimentară din Galaţi şi îmi amintesc cum alergam pe holurile facultăţii când eram copil. Am fotografii din campusul universitar de când aveam doi ani şi jumătate. Şi acum văd cu ochii minţii chipul blând, dar aristocratic al profesorului Laurenţiu Caton. Am văzut mulţi tineri şi profesori care au trecut pe aici şi ataşamentul meu pentru universitate cred că s-a format atunci, în copilărie. Pasiunea pentru mecanică vine şi de la bunicul meu, care era mecanic şi îmi confecţiona jucării din metal când eram copil. În liceu, am vrut să dau la Medicină şi am participat la olimpiadele de biologie. Nu pot să nu amintesc cu deosebit respect de profesorul Iurie Novac. În clasa a XI-a am constatat totuşi că nu eram făcut pentru a deveni medic, aşa că am renunţat la acest vis şi m-am întors la prima dragoste: ingineria. Îmi amintesc că era o concurenţă mare atunci la Facultatea de Mecanică, eram patru pe un loc.
Aţi început să predaţi imediat după absolvirea facultăţii?
Mi-am făcut stagiatura la Întreprinderea de Utilaje Grele pentru Construcţii din Galaţi, cum se numea atunci, unde am lucrat timp de trei ani. Chiar dacă eram foarte tânăr şi abia absolvisem facultatea, am fost numit să coordonez un atelier mecanic, care lucra în trei schimburi, însă experienţa mi-a fost de mare folos pentru ce aveam să fac ulterior, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul perioadei petrecute la combinatul de la Călăraşi, unde am coordonat lucrările de montaj a paturilor de răcire de la Laminorul pentru Profile Grele şi Şină – LPGS. Aveam tot soiul de proiecte de făcut atunci, în perioada de stagiatură la IGCG, de la matriţe până la maşini de recoltat cartofi. În octombrie 1987 am venit la catedra de Tehnologia Construcţiilor de Maşini de la Facultatea de Mecanică din Galaţi ca asistent suplinitor. Am urcat apoi toate treptele profesionale, având răbdare să învăţ de la profesorii mei, aşa cum fac şi acum. În 1997 mi-am susţinut teza de doctorat, iar în 2002 obţineam titlul de profesor universitar, devenind, la rândul meu, conducător de doctorat din 2005.
Din 2000 până în 2008 am fost directorul Centrului de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic, o structură din cadrul universităţii, calitate în care am iniţiat o varietate de cursuri, pornind de la informatică şi până la educaţie tehnologică. În 2008, am fost ales decan al Facultăţii de Mecanică din Galaţi şi cred eu că mi-am pus amprenta pe activitatea acestei instituţii de învăţământ prin coagularea unor echipe de cercetători şi profesori cu preocupări comune. Am avut legitimitatea voturilor colegilor în toate deciziile pe care le-am luat. Pot spune, lăsând modestia la o parte, că am contribuit şi contribui la crearea un brand: Facultatea de Inginerie. Noua facultate s-a creat prin fuziunea Facultăţii de Mecanică cu Facultatea de Ingineria Materialelor şi a Mediului. Din păcate, se pare că unii nu au înţeles nici acum povestea asta. Am iniţiat şi realizat acest lucru pentru că la ambele facultăţi exista aceeaşi specializare, lucru care creat confuzii şi care devenise la un moment dat mărul discordiei: Ingineria Mediului. Au fost mai multe variante, dar am optat pentru cea în care să unim facultăţile şi să ne facem campanie împreună pentru a fi mai eficienţi şi mai performanţi.
Aţi luat parte la realizarea unui proiect unic în România, la o facultate de inginerie mecanică şi industrială-Centrul de Excelenţă în Prelucrarea Polimerilor. Cum a pornit totul?
Am înfiinţat Centrul de Excelenţă în Prelucrarea Polimerilor în 2011. Am avut atunci un proiect cu o firmă de soft din Bucureşti, Ada Computers, care luase şase sau şapte universităţi ca parteneri. Sunt evident subiectiv când spun asta, dar a fost unul dintre cele mai bune proiecte la care am participat. Studenţii au făcut cursuri pentru a învăţa să lucreze cu softurile puse la dispoziţie de firma Siemens şi compania americană Lockheed Martin, care au donat mai multe licenţe comerciale pentru patru module de inginerie, 10 calculatoare de ultimă generaţie, la vremea aceea, şi un server. Sună incredibil, iar valoarea donaţiei s-a ridicat la 14 milioane de dolari. Din 2011 şi până acum, Centrul de Excelenţă în Prelucrarea Polimerilor – CE PP a fost dotat cu tot felul de echipamente specifice ingineriei. Avem cele mai multe contracte de parteneriat cu alte universităţi şi firme de profil. Aparent, pare o chestiune formală. Ai încheiat un contract şi cam asta e tot. Nu e deloc aşa, pentru că ele au pus bazele unor colaborări pentru participarea în comun la diverse proiecte pe viitor, dar şi la cercetări ştiinţifice, ale căror rezultate le vom face publice împreună. Această acţiune am demarat-o în urmă cu şapte luni şi avem deja şase contracte încheiate şi tot atâtea colaborări cu firme.
Care sunt proiectele realizate de studenţii dumneavoastră care v-au impresionat cel mai mult?
Cursurile pe care le-au urmat la Centrul de Excelenţă în Prelucrarea Polimerilor, dar şi practica pe care au făcut-o la diverse firme, a făcut ca trei studenţi să se angajeze chiar în 2011, când s-a înfiinţat centrul. Unul este Ivan Sebastian, care lucrează la DMT Marine Equipment, firmă cu capital olandez specializată în design, producţie şi comerţ de echipamente navale şi care operează atât în spaţiul intracomunitar, cât şi în cel extracomunitar. DMT foloseşte tehnologie de ultimă oră în programe informatice de desen tehnic 3D. Un alt student de la noi, Savin Timofte, s-a angajat la Şantierul Naval Vard din Tulcea, tot ca urmare a cursurilor pe care le-a urmat la Centrul de Excelenţă în Prelucrarea Polimerilor. Acum Savin lucrează la DMT. Este important de amintit că am înfiinţat anul trecut, în cadrul centrului, un cerc ştiinţific studenţesc. Cum procedăm? Le propunem teme studenţilor din anul III de facultate, celor care vor să facă activitate de cercetare şi să îşi formeze anumite deprinderi, şi îi coordonăm până la masterat sau doctorat. Unul dintre studenţii care au urmat acest parcurs încă din anul II este Petru Timotin, el fiind angajat în prezent la Renault Tehnologie Roumanie. O altă absolventă, Nicoleta Stanciu, este în prezent angajată la noi, la Universitate, pe cercetare, în urma unui proiect care avea ca finalitate angajarea unui cercetător, fiind şi doctorandă în cadrul Centrului de Excelenţă Prelucrarea Polimerilor, sub coordonarea mea. Când lucrezi într-un centru de excelenţă, poţi să închizi cercul, pentru că pregăteşti tineri într-un cerc ştiinţific studenţesc, ai contacte de colaborare cu mediul industrial, studenţii fac practică în firme şi mai târziu se angajează acolo.
Ce aţi schimba la sistemul actual de învăţământ?
Învăţământul superior ar trebui să sufere nişte schimbări majore, în sensul adaptării la cerinţele pieţii şi la condiţiile demografice din România. Dacă nu vom face asta şi nu vom upgrada cursurile şi pregătirea studenţilor, care teoretic se face, în funcţie de cerinţele pe care le are mediul industrial, în cazul nostru, nu va fi deloc bine. Cred că un exemplu ar fi edificator. Viteza de dublare a cunoştinţelor în domeniul materialelor avansate şi nanotehnologiilor este de şase luni. Cu o astfel de evoluţie, trebuie să ţinem pasul cu ce se întâmplă în lumea reală pentru că noi pregătim nişte tineri care trebuie să se descurce pe orice piaţă a forţei de muncă din lume. Pe domeniul nostru, aş introduce un număr mai mare de aplicaţii inginereşti, dar şi o apropiere mai mare între cadrele didactice şi studenţi, în sensul implicării lor în diferite teme de cercetare şi diferite proiecte în care să lucreze împreună.
Îmi doresc ca toate acestea să se întâmple în realitate, nu la modul ideatic sau declarativ. Este importantă şi obţinerea unui feedback de la studenţi, dar şi de la mediul industrial. Ce vreau să spun cu asta? Ipotetic vorbind, unii pot să îşi susţină prelegerile în faţa auditoriului fără să comunice, de fapt, fără să aibă curiozitatea să afle cât de mare a fost impactul pe care l-au avut asupra studenţilor, cât de util li s-a părut ce ai spus tu şi cât de mult ai reuşit să îi convingi. Dacă nu reuşeşti aceste lucruri, practic eşti un salariat care face un joc cronometrat, pe un anume tarif, şi cam atât. Ori, a fi profesor înseamnă a avea har, a face şi apostolat, înseamnă să îţi petreci nu orele pe care le ai în fişa de pontaj, ci să vii când simţi că e nevoie de tine şi să pleci când ai satisfacţia că studenţii au înţeles ce le-ai predat tu.
Care sunt proiectele pe care vă veţi axa pe viitor?
În primul rând, doresc ca Centrul de Excelenţă în Prelucrarea Polimerilor, în care activez acum, să formeze tineri care să fie angajabili oriunde în lume imediat după absolvire. Dacă va fi nevoie de mine, vreau să mă implic în activitatea de cercetare de la Universitate, în susţinerea unei structuri care să facă cunoscută performanţa şi potenţialul instituţiei noastre de învăţământ. Este un proiect ambiţios, ce presupune unirea tuturor centrelor de cercetare din Universitate sub forma unui institut, cu menţiunea că toate proiectele vor avea aplicaţii practice. Studenţii vor lucra pentru diverse firme, câştigând experienţă, iar facultăţile vor câştiga şi bani pentru a realiza parte din dotările de care au nevoie. Voi susţine organizarea unor acţiuni de succes pentru Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi, printre care amintesc salonul Inovării şi Cercetării Ugal Invent, conferinţa Internaţională Polymer Processing in Engineering PPE, concursul profesional pentru elevi „Mihai Honorius Teodorescu“, concursul de grafică şi pictură „Conexiuni“ şi concursul Bradengineering. O altă dorinţă de-a mea ar fi ca foştii studenţi de la noi, cu dare de mână, care au performat în orice domeniu, să acorde burse studenţilor de excepţie, pentru că asta i-ar motiva şi mai mult. Dacă vor să ajute şcoala cu achiziţionarea unor echipamente pe care şi le pot permite sau să cumpere alte materiale pentru actualii studenţi, să o facă pentru că susţinerea va fi binevenită, pe principiul „dăruind, vei dobândi“.
Se încarcă comentariile...
