Bucurie mare în rândul iubitorilor de artă din Galaţi: va fi vernisată prima expoziţie din 2015
0
Este vorba despre expoziţia de sculptură-desen „Semne ale clipei”, semnată Sergiu Dumitrescu. Vernisajul va avea loc joi 8 ianuarie, de la ora 17.00.
„În cei peste 30 de ani de activitate artistică, Sergiu Dumitrescu s-a remarcat prin apartenenţa la un tip de investigaţii plastice specific generaţiei de sculptori afirmaţi în anii ’80: deschiderea către zona experimentală corelată cu asimilarea unor elemente caracteristice şcolii româneşti de sculptură dezvoltată în a doua jumătate a secolului XX”, spune Mariana Cocoş, critic de artă.
Artistul a organizat taberele de sculptură în metal de la Galaţi, ediţiile 1991,1995 şi 1997, numărându-se şi printre participanţi. Este autorul a două lucrări din Parcul Cloşca: „Veghe” (1995) şi „Trecerea în lumină” (1997) şi al sculpturii „Veşmânt” (1991), situată pe strada Brăilei, lângă sediul Orange din Mazepa. A realizat, de asemenea, clopotniţa simbolică amplasată pe locul fostei Biserici „Sf.Sofia”, lângă Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi. Sculptorul a fost unul dintre membrii fondatori ai grupării artistice ,,Axa”, făcând parte din ea de la înfiinţare, în 1995, până în 2001.
Sergiu Dumitrescu este directorul Centrului Cultural ,,Dunărea de Jos” Galaţi.