Au început lucrările de modernizare în zona LMK. Ce va construi acolo Primăria cu suma de 1,1 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se estimează că lucrările vor fi gata în iulie 2019 (adică în exact 12 luni). Contractul a fost adjudecat prin licitaţie SEAP de asocierea dintre firmele Citadina ’98 SA, Lemacons SRL şi SPC Elite Consulting SRL

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu a anunţat că din data de 2 iulie 2018 au demarat lucrările edilitare din cartierul Ţiglina I, mai precis din zona Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu” (cunoscut gălăţenilor ca LMK)..

„Aici va fi creată o nouă arteră de circulaţie care va face legătura între strada Regiment 11 Siret şi strada Prelungirea George Coşbuc. La finalul lucrărilor cetăţenii care locuiesc aici vor avea la dispoziţie 365 de noi locuri de parcare, un loc de joacă pentru copii nou, alei de acces şi trotuare la standarde europene. Spaţiile verzi din zonă vor fi reamenajate, instalaţiile de iluminat public vor fi modernizate respectându-se normele pentru un consum redus de energie electrică”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Licitaţia lucrării de proiectare şi execuţie „Sistematizare zona CNMK” a fost finalizată de Primăria municipiului Galaţi încă din luna decembrie a anului 2017, însă procedurile ulterioare s-au încheiat de-abia în iunie 2018. În urma licitaţiei, a fost declarată câştigătoare asocierea dintre firmele Citadina ’98 SA, Lemacons SRL şi SPC Elite Consulting SRL, cu o ofertă de 5,16 milioane de lei, cu TVA (adică aproximativ 1,1 milioane de euro). 

Termenul de finalizare este 12 luni, de la data ordinului de începere a lucrărilor, ceea ce înseamnă că locuitorii zonei se vor putea bucura de investiţie cam prin iulie 2019.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite