Aproape jumătate din bugetul municipiului Galaţi pentru 2013 este destinată investiţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii locali au aprobat în unanimitate bugetul local pentru 2013. Foto: Marius Mototolea
Consilierii locali au aprobat în unanimitate bugetul local pentru 2013. Foto: Marius Mototolea

Consiliul Local a aprobat alocarea unor sume substanţial mai mari decât cele de anul trecut, în special pentru repararea şcolilor, achiziţionarea de mijloace transport în comun noi.

Consiliul Local a aprobat bugetul municipiului Galaţi pentru anul în curs, în sumă totală de 890.392.000 lei, care include şi creditele previzionate pentru 2013.
Comparativ cu bugetul de anul trecut, este de remarcat, nu numai o creştere cu 350.341.000 lei, ci şi ponderea de patru ori mai mare a  sumei alocate pentru dezvoltare, de 423.761.000 lei.  
Dacă în bugetul local de anul trecut, ponderea  finanţării destinate investiţiilor a fost de 22%, iar a celei pentru funcţionarea Primăriei, de 78%,  în 2013, cheltuielile proprii ale municipalităţii scad  la 52%, făcând posibilă creşterea fondurilor alocate dezvoltării, planificate să reprezinte 48% din bugetul local.

Mai multă motorină pentru patrulare

Creşterea alocării bugetare pentru Ordine publică, de la 8.255.000 lei( în 2012),  la  11.622.000 lei , acoperă atât creşterile salariale acordate de Guvern în 2012, cât şi o suplimentare a cotei de carburant, necesară pentru intensificarea acţiunilor de patrulare/prevenţie în municipiul Galaţi.
Şi pentru şcoli s-au alocat mai mulţi bani, 169.061.000 lei (faţă de 130.944.000 lei în 2012), sumă care acoperitoare atât pentru plata creşterilor salariale, cât şi pentru finanţarea unor studii de fezabilitate. Aceste studii sunt necesare pentru contractarea unor credite destinate finanţării unui program multianual de renovare a unităţilor de învăţământ din Galaţi.
Pentru spitalele municipalităţii, a fost alocată suma de 63.558.000 lei, mai mare cu 121.970.000 lei prin comparaţie cu cea cuprinsă în bugetul de anul trecut. Şi banii pentru Sănătate permit achitarea creşterilor salariale, dar şi realizarea unor investiţii strict necesare pentru modernizarea şi funcţionarea unităţilor sanitare aflate sub tutela Primăriei.

Baze sportive şi parcări, în locul garajelor

Teatrele, dar şi cluburile şi asociaţiile sportive din Galaţi au primit mai mulţi bani decât anul trecut, respectiv 43.919.000 lei (faţă de  31.814.000 lei, în 2012).
În legătură cu banii pentru sport, consilierii au discutat oportunitatea construirii a cate unei baze sportive de agrement în fiecare cartier.
Primarul Marius Stan a afirmat că asemenea baze sunt cuprinse în programul de perspectivă al municipalităţii.
„Printr-un Plan Urbanistic Zonal nou avem în vedere amplasarea, în locul bateriilor de garaje, a unor astfel de baze sportive de cartier, terenuri de sport, locuri de joacă şi evident locuri de parcare. Deocamdată, nu le-am inclus pentru că acele suprafeţele necesare sunt ocupate de garaje şi ca să scăpăm de acestea trebuie urmaţi nişte paşi obligatorii. Pe parcurs, vom veni şi cu proiectele acestor baze”, le-a declarat edilul aleşilor locali.

Autobuze şi tramvaie noi

Semnificativă este şi creşterea alocării pentru transportul public, care primeşte 291.749.000 lei,  cu 215.396.000 lei mai mult decât anul trecut. În motivaţia acestei prevederi bugetare se face referire acoperirea costurilor unui program multianual pentru achiziţionarea de mijloace de transport noi (autobuze, troleibuze şi tramvaiede), pentru implementarea unui sistem electronic de ticketing precum şi pentru modernizarea căilor de rulare pentru tramvaie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite