A lovit o septuagenară care traversa ilegal strada, după care a fugit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a lovit o femeie după care a fugit. Foto: Facebook-GSDG
Şoferul a lovit o femeie după care a fugit. Foto: Facebook-GSDG

La numai o oră după acest incident petrecut pe strada Bălcescu, poliţiştii gălăţeni l-au prins pe şoferul fugar. El se va alege acum cu dosar penal pentru vătămare corporală şi fuga de locul accidentului.

Accidentul s-a petrecut astăzi, la prânz, pe strada Bălcescu. O persoană necunoscută care se deplasa cu un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Galaţi nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a surprins şi accidentat o femeie de 72 ani, din localitate, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să asigure.

După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiştilor. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă din Galaţi pentru îngrijiri medicale de specialitate. Într-o oră de la producerea evenimentului rutier, suspectul a fost identificat de poliţişti în persoana unui tânăr de 21 ani, din Brăila. 

„Acestuia i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Cristina Tatulici.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite