A fost arestat şoferul italian care a urcat beat la volan şi a făcut un accident soldat cu doi morţi şi şase răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la locul oribilului accident FOTO ISU Galaţi
Imagine de la locul oribilului accident FOTO ISU Galaţi

Tragicul eveniment rutier a avut loc pe 3 iulie 2018, pe drumul european e 585, pe raza localităţii Berheci, judeţul Galaţi. Poliţiştii au stabilit că italianul Bruno Caruso, cel care a provocat accidentul, avea o alcoolemie de 0,85 la mie.

Şoferul care a provocat accidentul din Gara Berheci (Gohor), judeţul Galaţi, vineri noapte, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. 

Bruno Caruso este cetăţean italian şi conducea un autoturism înmatriculat în Elveţia. În urma accidentului, două persoane, tată şi fiică, au decedat, iar alţi şase oameni au fost grav răniţi. Accidentul s-a produs din cauza unei depăşiri în curbă peste linia continuă şi a consumului de alcool.

„Conducătorul auto care, în data de 3 august, a provocat un accident rutier pe raza localităţii Berheci, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor şase, a fost prezentat Judecătoriei Tecuci cu propunere de arestare preventivă. Cu o zi înainte, bărbatul fusese reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, după ce s-a stabilit că acesta s-a urcat băut la volanul autoturismului, analizele de laborator relevând o alcoolemie de 0,85 g/l alcool pur în sânge. Instanţa a emis pe numele cetăţeanului italian mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile" precizează IPJ Galaţi.

Accidentul extrem de grav s-a produs în seara zilei de 3 august în zona localităţii gălăţene Gara Berheci. „Un cetăţean străin a condus autoturismul dinspre Bârlad către Tecuci şi într-o curbă fără vizibilitate, a efectuat o depăşire, încălcând linia continuă şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. A rezultat decesul şoferului celei de-a doua maşini şi rănirea altor patru pasageri din aceasta, precum şi a trei persoane din prima maşină", a declarat imediat după incident comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Pentru că accidentul s-a soldat cu opt victime, dintre care una a decedat la scurt timp după producerea accidentului, un bărbat de aproximativ 45 de ani, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, a declarat maiorul Cătălin Sion, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

După aproximativ o oră, o a doua persoană, o tânără de 21 de ani, a fost declarată decedată de către medici, traumatismele suferite în urma accidentului fiind mult prea grave pentru ca medicii să mai poată face ceva.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite