VIDEO Incident bizar la trecerea cu bacul spre Galaţi, la punctul de dezinfecţie contra pestei porcine africane. Ce explicaţii au autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atomizoare cu picături invizibile la Galaţi FOTO Captură video
Atomizoare cu picături invizibile la Galaţi FOTO Captură video

Un trecător a filmat, vineri, momentul în care cei doi angajaţi puşi să dezinfecteze roţile maşinilor care coboară de pe bac, par să mimeze treaba, deoarece atomizoarele nu produc niciun fel de efecte (ceaţă, stropi, umezeală). Imaginile au provocat un val de comentarii pe internet, în care oamenii acuză autorităţile de „neglijenţă criminală”.

Pesta porcină africană (PPA), periculoasa boală care nu are leac, a ajuns şi pe terioriul judeţului Galaţi, în acest weekend autorităţile fiind nevoite să ucidă toţi porcii din localitatea Suceveni. Cumva surprinzător, molima nu a ajuns via Tulcea şi Brăila (judeţe unde există focare de PPA încă de acum o lună), ci prin intermediul mistreţilor care au trecut Prutul din Republica Moldova.

Dincolo de faptul că PPA este o realitate şi la Galaţi, o filmare făcută de un cameraman amator vineri, 3 august, aruncă mari semne de îndoială  asupra modului cum este făcută dezinfecţia (parte a măsurilor de carantină) la trecerea bac peste Dunăre, dintre oraşul Galaţi şi satul tulcean IC Brătianu.

Din imagini se poate observa că nu iese nimic (ceaţă, stropi, umezeală) din duzele atomizoarelor folosite de cei doi agenţi de dezinfecţie de pe pontonul de acostare de pe malul gălăţean, deşi aceştia par să folosească aparatele cu deosebită abnegaţie. Mai mult decât atât, rezervoarele dispozitivelor par goale.

Filmul, postat de Facebook de Cornel Grosu, iar pe fundal se aud mai multe comentarii. „Nici nu mai au apă în cutia aia şi ei încep să dea. La mişto dă. Uite aşa ne îmbolnăvim noi”, spune bărbatul în timp ce continuă să înregistreze.

Imaginile au fost postate pe Facebook, însoţite de mesajul: „Aşa apare şi la Galaţi pesta porcină. Se dă la mişto cu soluţie”.

Dr. Carmen Stroia, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVASA) Galaţi a declarat însă că filmarea nu este relevantă şi că interpretarea dată de persoanele care au comentat imaginile este eronată. 

„Există posibilitatea unui nivel foarte scăzut în pompa de dezinfecţie al nivelului lichidului şi nu uitaţi că jetul de dispersare din tubul atomizorului sau pompei de dezinfecţie, pe sublinierea mai simplă, este extrem de fin, sub formă de picături imperceptibile”, a declarat dr Stroia.

Acelaşi punct de vedere a fost susţinut şi de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare, Geronimo Răducu Brănescu, care a declarat că este posibil să fie o pulverizare fină care să nu se vadă, dar a anunţat că se vor face verificări pentru că a fost asigurată cantitate suficientă de dezinfectant în toate zonele vizate.

Scandalul legat de o posibilă dezinfecţie fictivă la Galaţi a luat amploare după ce pe site-urile de socializare au început să apară fotografii cu intervenţii din zilele trecute, în care ceaţa produsă de atomizoare este cât se poate de vizibilă.

Imagini de la Tulcea unde atomizoarele fac un fel de ceaţă FOTO Faceoobok Marian Nedea

Imagini de la Tulcea, unde atomizoarele fac un fel de ceaţă FOTO Faceoobok/Marian Nedea

Ultimul bilanţ al ANSVSA în ceea ce priveşte epidemia de pestă porcină africană arată că sunt 547 de focare în 98 de localităţi.

De sâmbătă dimineaţă, satul Suceveni din judeţul Galaţi a intrat în rândul localităţilor din România unde se aplică măsura extremă a uciderii tuturor porcilor din gospodăriile ţăranilor, pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane (PPA).

AMĂNUNTE AICI: Porcii sătenilor din Suceveni, omorâţi după un desant de forţe ca-n filmele SF

Amploarea fenomenului nu este la dimensiunea din judeţele Tulcea şi Brăila (unde, în total, au fost deja omorâţi peste 60.000 de porci), însă dramele oamenilor din Suceveni nu sunt neglijabile. Asta cu atât mai mult cu cât vorbim despre o localitate foarte săracă de la graniţa de est a României, acolo unde porcul din coteţ înseamnă, de fapt, subzistenţa alimentară a ţăranului, din decembrie până în primăvară.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite