Şi-a bătut copilul cu biciul timp de un an şi l-a lăsat să se îmbolnăvească de tuberculoză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 47 de ani a fost trimis în judecată zilele trecute pentru omor şi rele tratamente aplicate minorului. Bărbatul este acuzat că şi-a ucis concubina cu un cuţit şi şi-a maltratat copilul, bătându-l sistematic cu palmele, cu pumnii şi cu un bici.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi l-a pus sub acuzare pe Anton Balmuş (47 de ani) pentru omor şi rele tratamente aplicate minorului după ce, pe 29.12.2016, şi-a lovit concubina cu un cuţit în zona umărului drept, iar aceasta a murit câteva ore mai târziu la spitalul din Târgu Bujor din cauza hemoragiei.

Ancheta poliţiştilor a scos la iveală un alt lucru tulburător. Copilul de 8 ani al cuplului, Ştefan Andrei Balmuş, a fost bătut timp de un an de zile, în perioada 2015-2016,  de către tatăl său cu palmele, cu pumnii şi cu un bici, dar şi cu diverse alte obiecte care i-au căzut în mână la acel moment.

De frică să nu fie omorât în bătaie, minorul a fugit de mai multe ori de acasă, acesta locuind în comuna gălăţeană Oancea, şi a fost nevoit să doarmă pe uliţe, prin culturile oamenilor, dar s-a refugiat ocazional şi la mătuşa sa, Tatiana Ilie. Băiatul le-a povestit poliţiştilor că era bătut fără un motiv anume de tatăl său.

Anchetatorii au descoperit ulterior că Anton Balmuş avea tuberculoză şi nu s-a tratat, astfel că boala s-a transmis şi copilului. Mama acestuia l-a dus la medic, iar acesta i-a prescris un tratament medical pentru ca afecţiunea să nu se agraveze, dar la un moment dat Anton Balmuş i-a interzis să mai cumpere medicamente, motivând că nu mai vrea să cheltuie bani ” pe aşa ceva”.

Se obişnuise cu abuzurile

Drept urmare, starea de sănătate a băiatului s-a înrăutăţit considerabil, după arestarea tatălului său, acesta fiind internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi pentru tratament. Psihologii care l-au examinat pe minor au concluzionat că, din cauza abuzurilor la care a fost supus, acesta nu s-a mai dezvoltat fizic, intelectual şi moral, manifestând frecvent stări de nelinişte, teamă, iritare şi frustrare.

”Minorul are o inteligenţă liminară, adoptă un comportament submisiv şi regresiv, exprimă atitudini de inadecvare şi interes scăzut privind activităţile intelectuale, interiorizează sentimente de culpabilizare faţă de reacţiile manifestate de membrii familiei sale, are tendinţa de a percepe unele aspecte privind derularea evenimentelor legate de abuz ca pe o normalitate şi prezintă tendinţa către instabilitate emoţională”, reiese din raportul întocmit de psihologi

Anton Balmuş a recunoscut că îl bătea, dar a declarat că o făcea pentru că băiatul era neascultător, negând că i-ar fi interzis concubinei sale să cumpere medicamente pentru tratarea tuberculozei. O comisie din cadrul DGASPC Galaţi are în analiză cazul şi cel mai probabil va cere decăderea tatălui din drepturile părinteşti. Procurorii au cerut instanţei în numele copilului ca Anton Balmuş să fie obligat la plata unei rente lunare de 500 de lei până când minorul va împlini 18 ani. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite