O grupare politică semănând tot mai puţin cu un partid şi din ce în ce mai mult cu o gaşcă mafiotă care, ajunsă la putere prin naivitatea a trei milioane şi vreo două sute de mii de români dezorientaţi, s-a năpustit ca o haită asupra resurselor materiale şi băneşti ale unei Românii în derivă.

În mai puţin de jumătate de an de la alegerile din 2016, această haită şi-a sfâşiat deja un premier ce începuse să fie incontrolabil de parvenitul Liviu Dragnea (un Dinu Păturică al politichiei româneşti), individ malefic, care a pus hienele din CEX-ul găştii să-l linşeze pe fragedul şi inconsistentul Sorin Grindeanu pentru a-l constrânge să plece cu coada între picioare din Palatul Victoria. Că, în cele din urmă, victima ayatolahului deliormănean a primit de la stăpân un os de ros cu şi mai multă măduvă, asta nu schimbă cu nimic trăsăturile genetice ale grupării mafiote numită PSD.

Pentru că, iată, la distanţă de alte şase luni, aceeaşi haită, bine hrănită şi dresată de stăpânul Dragnea, sare acum la beregata lui Mihai Tudose, momit şi el cu funcţia de premier (ca şi bănăţeanul Grindeanu) în speranţa că nici acesta nu-i va ieşi din cuvânt.

Istoria acestei zile a „cuţitelor lungi“ în PSD nu este scrisă de oameni  pe care îi dă inteligenţa afară din casă, ci de către nişte politicieni mediocri şi submediocri. Nu reiau povestea urâtă a nevertebratului poliţist pedofil stăpânit de instincte primare. Punctez însă câteva fapte reale care ne arată cât de mult se urăsc între ele găştile din PSD. Şi cum se pândesc una pe alta pentru a-i promova în carieră pe cei din tabăra „lor“ oferindu-le mai multă pradă din resursele ţării, în numele ipocritei lupte pentru binele românilor şi a bietei noastre ţărişoare (unde este creşterea cu 25 % a salariilor brute, de la 1 ianuarie 2018, cu care i-aţi minţit pe români în campania electorală şi i-aţi ademenit să vă dea votul?).

Conform tuturor constituţiilor democratice din lumea civilizată, un stat este condus de trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească. Puterea legislativă este deţinută de partidele care câştigă alegerile, iar cea executivă de guvernul împuternicit de majoritatea parlamentară. Aceasta desemnează un premier care îşi alege singur echipa ministerială din rândul oamenilor din partid sau apolitici în care are încrederea că se poate baza pe loialitatea, profesionalismul şi  responsabilitatea acestora. În guvern nu se votează. Acolo premierul decide. Ministrul care nu performează sau intră în contradicţie cu premierul este automat remaniat. Din 13 ianuarie 2017 şi până astăzi, gaşca aceasta nu a urmărit decât să încalece a treia putere în stat: Justiţia.

În cazul măsurilor privind sancţionarea miliţienilor care l-au protejat pe miliţianul pedofil, şi a declaraţiilor ministrului de Interne Carmen Dan vis-a-vis de subiect, lucrurile sunt mult mai grave. Premierul Mihai Tudose susţine că ministrul l-a minţit. Părerea mea este că în secunda doi, după ce premierul s-a prins de minciună, acesta trebuia să o someze să demisioneze, iar în caz de refuz - să înainteze preşedintelui propunerea de revocare din funcţie a ministrului. A dat dovadă de slăbiciune şi nu a făcut acest lucru rapid.

De ce? Ca să nu-şi pună în cap găştile adverse din PSD manipulate de ayatolahul Dragnea. S-a temut că, la un eventual vot de retragere a sprijinului politic, pentru că a îndrăznit să se lege de protejata lui Dragnea, aici va conta numărul şi nu capacitatea ori integritatea votanţilor.

Pe teoria numerelor mari se bazează şi jupânul. Jumătate din numărul de preşedinţi de consilii judeţene, membri de drept ai CEX, nu sunt aleşi de membrii de partid din judeţul respectiv, ci numiţi cu delegaţie de către Dragnea. S-a mai temut de oamenii din cabinetul său: din cei 135 de secretari de stat din  Guvernul României, nu mai puţin de 77 provin din judeţul Teleorman. Omul lui de bază din guvern, vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Paul Stănescu, de la Olt, şi-a implantat şi el 4 miniştri şi 17 secretari de stat.

Privind structura acestui guvern mamut, cu 28 de ministere, ai crede că toată „intelighenţia“ românească din zilele noastre  s-a născut în sudul ţării, pe malurile Dunării, Argeşului şi Oltului, şi această „comoară“ trebuia, cumva, valorificată politic. Şi când te gândeşti că primul guvern al României Mari avea numai 11 ministere şi maximum câte doi consilieri pe lângă fiecare ministru (cum ne mărturiseşte istoricul Ioan Scurtu), găseşti imediat explicaţia de ce au părăsit România vreo 5 milioane dintre fiii ei în căutarea unui trai mai bun!

De aici a plecat şi revolta jupânului Marian Oprişan: deşi plebea vrânceană a asigurat şi în 2016 victoria în alegeri a găştii ajunsă la putere, nici un membru mai de vază a haitei nu a primit vreun os de ros de la deliormănean, într-o „foncţie“ mai acătării, şi nici mai mulţi marafeţi nu vor intra  în conturile judeţului încremenit în subdezvoltare, datorată, zise baronul, tehnocraţilor. Să fii tu sănătos: analizează datele statistice oficiale pe 2016, anul guvernării tehnocrate, şi ai să vezi rezultate economico-financiare peste cele ale guvernării voastre!

Dar nu cred că are răbdarea şi, mai ales, înţelepciunea să recunoască această realitate. El a adulmecat aerul schimbării şi, aşa cum îl ştim, se va poziţiona acolo unde crede că va continua să aibă un viitor în cariera de politician. O meserie în care reuşesc cei care ştiu să tragă sforile şi să manipuleze opinia publică, nu personalităţile cu o temeinică pregătire profesională şi cu viziune.  

La ora la care scriu aceste rânduri mai sunt puţine minute până la începerea şedinţei CEX a psd. Spectacolul acesta nu mă interesează, pentru că activităţile culturale de la Cinema „Balada“ şi Ateneul Popular din Focşani consacrate împlinirii a 168 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu sunt mai plăcute şi mai instructive. La fel ca poetul şi gazetarul nostru nepereche, şi eu dispreţuiesc politicienii de tipul lui Caţavencu.