Spitalul de Urgenţă revine la conducere civilă, dar nu se ştie cine. Militarii spun că şi-au îndeplinit misiunea pentru care au fost trimişi în focarul Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea militară a plecat
Conducerea militară a plecat

După patru săptămâni de activitate, conducerea militară a Spitalului de Urgenţă, adusă pentru a rezolva criza din focarul Focşani, şi-a încheiat vineri misiunea.

Echipa condusă de colonel medic dr. Alexandru Keresztes şi-a încheiat vineri, 8 mai, misiunea la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani.

Într-un comunicat al MApN se arată că militarii care s-au aflat la comanda Spitalului au desfăşurat, în perioada 13 aprilie – 7 mai, mai multe activităţi cu rol de coordonare, creştere graduală de operaţionalizare şi de consiliere privind organizarea şi desfăşurarea acordării de servicii medicale în conformitate cu evoluţia epidemiologică în infecţia cu SARS Cov 2, pe baza cerinţelor formulate de Ministerul Sănătăţii şi adresate Ministerului Apărării Naţionale.

"Dintre activităţile cele mai importante desfăşurate în această perioadă pot fi amintite identificarea şi limitarea vulnerabilităţilor care privesc accesul în obiectiv şi înfiinţarea unui punct unic de acces în obiectiv, crearea unor echipe de instruire privind folosirea corectă a echipamentului de protecţie, a personalului medico-sanitar, care vor disemina informaţiile recepţionate la nivelul secţiilor pentru instruirea ulterioară a personalului medico-sanitar şi auxiliar sanitar încadrat pe secţii şi compartimente medicale. În ceea ce priveşte acţiunile întreprinse în domeniul resurselor umane, al procedurilor, protocoalelor şi dispoziţiilor de la nivelul instituţiei sanitare, au fost dispuse măsuri pentru identificarea resursei umane afectate de infecţia SARS Cov 2 (internaţi, autoizolaţi), stabilirea necesarului de personal medical şi auxiliar, revizuirea Regulamentul Intern şi a Codului de etică şi deontologie profesională al spitalului de către membrii Consiliului etic, precum şi întocmirea unor noi proceduri operaţionale pentru organizarea activităţii specifice. Au fost, totodată, luate măsuri pentru înfiinţarea unui sector ATI dedicat Covid-19 cu 10 paturi avizat de către DSP Vrancea, identificarea unor spaţii pentru pacienţii asimptomatici Covid-19, unde să continue spitalizarea, până la negativare prin 2 teste consecutive, pentru degrevarea cu un număr egal de paturi din secţia de Boli Infecţioase, precum şi pentru monitorizarea permanentă a stocurilor de materiale, medicamente, biocide şi teste rapide detecţie de la nivelul secţiilor/compartimentelor spitalului pentru 30, 45, respectiv 90 zile. Toate planurile, procedurile şi măsurile luate la nivelul instituţiei permit funcţionarea spitalului, în condiţii optime, până la încheierea pandemiei", potrivit MApN.

Până la acestă oră, nu a fost numită o altă conducere iar din informaţiile noastre manager interir este dr. Gabriel Negoiţă, actualul director medical al Spitalului de Urgenţă.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite