Se eliberează cărţile de identitate pentru cererile depuse între 22 februarie-12 aprilie
0Acest lucru vine ca urmare a problemelor de la nivel, după ce s-a produs o criză de plastic pentru tipărirea cărţilor de identitate, la toate direcţiile de evidenţă a populaţiei din ţară.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Focşani anunţă că cetăţenii care au depus cereri pentru eliberarea Cărţilor de Identitate (CI) în perioada 22.02.-12.04.2021, se pot prezenta la sediul instituţiei din Str. Cuza Vodă nr.56 în vederea ridicării documentelor solicitate.
Programul de eliberare a documentelor mai sus menţionate este următorul:
- Luni, marţi, joi şi vineri – între orele 8.00 – 16.30
- Miercuri – între orele 8.00 – 18.30 .
După o perioadă în care, din cauza unor probleme de la nivel central, termenul de eliberare a unei Cărţi de Identitate era mai mare de 30 zile, s-a ajuns ca în prezent acesta să fie de maxim 10 zile.