Poliţist din Vrancea, ameninţat cu moartea de un bărbat deranjat că a fost oprit în trafic. Omul legii a eschivat ca la box o lovitură a individului violent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul s-a întâmplat sâmbătă, la intersecţia DN2 cu DC169 în localitatea Slobozia Bradului. Cazul este cercetat de poliţie ca ultraj.

Un simplu eveniment de trafic, unde un poliţist a oprit o maşină pentru că ocupanţii ei nu purtau centuri de siguranţă, a degenerat într-un scandal în toată regula la intrare în comuna Slobozia Bradului.

Deranjat de "îndrăzneala" omului legii, un ocupant al maşinii a încercat să-l intimideze pe poliţist, astfel încât să nu fie sancţionat, înjurându-l şi ameninţându-l cu moartea.

Mai mult decât atât, pasagerul violent a încercat să-l lovească pe omul legii, dar acesta s-a eschivat şi nu a fost atins.

Probabil în alte ţări, un poliţist aflat într-o astfel de conjunctură ar fi folosit pistolul din dotare şi i-ar fi anihilat pe infractori, dar în cazul nostru, după producerea incidentului, cei în cauză au părăsit fără încuviinţare zona.

Ei au fost identificaţi ulterior şi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite