FOTO VIDEO Mii de focşăneni, la parada militară din centrul municipiului în cinstea Zilei Naţionale  a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focşănenii au răspuns în număr mare invitaţie la sărbătorirea Zilei Naţionale, mai ales că după parada militară au avut parte de un prânz copios, cu fasole şi cârnaţi.

Vremea însorită i-a scos în număr mare pe focşăneni astăzi din case, la manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie.

Manifestările, la care au luat parte autorităţi civile, militare, dar şi foarte mulţi locuitori ai oraşului au început cu intonarea Imnului de Stat al României şi cu binecuvântarea drapelului de către preotul Garnizoanei Focşani, steagul României fiind ulterior arborat pe catarg.

Au urmat alocuţiunile prefectului Cătălin Kanty Popescu şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Dragoş Bîrlădeanu (n.a. Marian Oprişan a ales să fie alături de premierul Victor Ponta la parada de la Bucureşti).

"Tricolorul, ca simbol al Statului Român, să ne reamintească tuturor românilor, din generaţie în generaţie şi din toate categoriile sociale, că suntem cu toţii responsabili de viitorul societăţii româneşti, iar acest moment de sãrbãtoare să reprezinte un prilej de trăire românească, de unitate şi  solidaritate.
Acum, când se împlinesc 95 de ani de la ziua Marii Uniri, România face parte din familia Europei Unite. O Europă în care se vorbeşte o limbă comună, cea a încrederii, respectului şi speranţei. O Europă în care învăţăm cu toţii: învăţăm să avem încredere unii în alţii, învăţăm să ne preţuim valorile, învăţăm să ne respectăm, să fim fraţi şi prieteni la bine şi la greu"
, a spus prefectul Cătălin Kantzy Popescu în mesajul său.

Ulterior populaţia a fost invitată pe Bulevardul Unirii să urmărească parada militară susţinută de  unităţi ale Garnizoanei Focşani,  Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Penitenciarului Focşani şi Poliţiei Locală Focşani.

image

Foto

image

Pe străzile municipiului au putut fi văzute în toată splendoarea lor  blindatele şi aruncătoarele de grenade care fac parte din dotarea militarilor vrânceni, tehnică militară compatibilă cu standardele NATO.

"Sentimentul meu de astăzi este unic. Îmi iubesc ţara, îmi iubesc compatrioţii.Vreau să fim o naţiune, vreau să fim exemple de bine în toată lumea. Toţi românii de peste hotare trăiesc lângă noi şi ne sunt alături. Dacă ne-am aduna am fi peste 40 de milioane.Dragii mei de peste hotare faceţi publicitate acestor plaiuri de vis, chemaţii aici, unde se mai păstrează iubirea de neam.
Recunosc că astăzi am lăcrimat în timp ce se intona imnul României la paradă militară din municipiu şi la aceea din Bucuresti, iar la noi în Piaţa Unirii am văzut oameni de toate vârstele care aplaudau defilarea trupelor terestre, gest de mare respect pentru cei ce se sacrifică pentru noi.Bucuria cea mai mare a fost numărul mare de copii , înseamnă că părinţii lor sunt români şi trăiesc pentru a-i educa în spiritul înaintaşilor noştri.La mulţi ani România!, La mulţi ani Focşani!",
este mesajul focşăneanului Ioan Isac de Ziua Naţională a României.

Alături de tehnica de luptă a  Garnizoanei, la paradă au luat parte şi maşinile poliţiei, jandarmeriei, pompierilor şi SMURD.

Astfel, jandarmii au participat la ceremonia militară cu  o autospecială Dacia Logan, o autospecială Subaru Forester, o autospecială Volkswagen Transporter şi o autospecială de trasport efective.

De asemenea, poliţiştii vrânceni au participat la paradă cu o motocicleta si o autospecială din cadrul Serviciului Rutier, două autospeciale din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi o autospeciala – laborator criminalistic.
Ceremonia de astăzi s-a încheiat în acordurile muzicii Garnizoanei.

Ulterior, focşănenii s-au retras pe platoul din Piaţa Unirii, la o porţie de fasole cu cârnaţi oferită de reprezentanţii Partidului Naţional Liberal. 

La ora 16,30 va avea loc un spectacol folcloric oferit Ansamblul „Ţara Vrancei”, la ora 18.30 are loc un concert de fanfară, urmat de retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoană.

Sărbătoarea dedicată Zilei Naţionale a României se va încheia la ora 19.00, la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia”, cu spectacolul de teatru „Obiceiuri necurate”, pus în scenă de actorii Teatrului „Bulandra” din Bucureşti.

Mai puteţi citi:

Programul manifestaţiilor de 1 Decembrie la Focşani

FOTO Vitrinele atelierului creatoarei de modă Nausica, amenajate pentru sărbătoarea României cu manechine îmbrăcate în costume populare din Vrancea

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite