Povestea româncei care a adus pe lume un copil într-un lagăr de exterminare. Tatăl copilului a fost un aviator german
0
Veta Manole a cunoscut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ororile Holocaustului, pentru simpla vină că era angajata unor comercianţi evrei.
Până în urmă cu trei ani, când s-a prăpădit, la vârsta de 89 de ani, Veta Manole era cunoscută în Focşani sub denumirea de “Frau Veta”.
Iar povestea focşănencei începe să se deruleze din timpul celui de-Al Doilea război Mondial, în anul 1943, când se îndrăgosteşte de un aviator german, care lucra pentru unitatea de aviaţie de la Boboc, din judeţul Buzău. Willy Derenbach, numele aviatorului, era un bărbat frumos şi extrem de protector, după cum avea să fie prezentat de Veta Manole, care s-a confruntat cu prima problemă serioasă din viaţa ei, în martie 1944, când avea să fie arestată pentru că lucra la un comerciant evreu.
Doar intervenţia iubitului ei, care şi-a riscat la rândul său libertatea, avea să o salveze.
Cei doi îşi făceau planuri mari împreună, iar femeia a rămas însărcinată în luna iulie, cu doar o lună înainte de întoarcerea de către români a armelor împotriva Germaniei.
Aproape zece luni în lagăr
Prin urmare, fericirea a fost însă scurtă. „M-au arestat din nou la 19 august 1944 şi de data asta m-au trimis la Auschwitz, alături de evrei, maghiari şi ruşi. M-au despărţit de Willy, dar atunci nu credeam că este pentru totdeauna. Am sperat să mă salveze din nou", povestea Veta Manole acum mai mulţi ani.
Femeia avea doar 20 de ani când a fost trimisă în lagărele de exterminare naziste, prima oprire pentru focşăneancă fiind celebrul Aushwitz-Birkenau „Drumul a fost cumplit. Eram 100 de oameni într-un vagon de vite, fără geamuri. În vagon era o amestecătură de oameni. Ce mai mulţi erau evrei, dar şi de alte origini. Eu am fost arestată doar pentru că bănuiau că i-am ajutat pe evrei sau pe spionii americani. Erau vremuri tulburi. Te ridicau din orice, fără un motiv clar. În vagonul cu care am mers la Auschwitz aerul duhnea de la atâţia omeni, mai ales că ne făceam nevoile într-un cazan pe care îl goleam cam la două zile, când oprea trenul. Drumul a durat cam trei săptămâni, timp în care trenul a fost bombardat de câteva ori. Am scăpat ca printr-o minune cu viaţă. La noi în vagon au murit 20 de oameni pe drum. Unii dintre ei atinşi de schije, alţii de diferite boli. Şi înfometarea i-a omorât pe unii, cei mai bătrâni, pentru că primeam doar pâine mucegăită, tot aşa, din două în două zile", este amintirea de acum peste 70 de ani a focşănencei.
Trei luni a rezistat Veta Manole în lagărul de la Aushwitz, fiind transferată ulterior în lagărul Zwangsarbeitslager-Austria, la muncă forţată. Acolo, pe 14 martie 1945, a născut-o, pe o scândură, ajutată de celelalte prizoniere, pe Rodica, rodul dragostei ei cu aviatorul german Willy. Pe 2 mai 1945 avea să fie eliberată din lagăr.
Victimă a securităţii comuniste
A refuzat iniţial să vină în ţară, mergând la Viena, cu copilul de gât, să-şi caute iubitul căruia îi pierduse urma în august 1944. Nu l-a găsit, iar la 23 august 1945 s-a întors în România, acasă, la Focşani, unde începea un nou calvar pentru ea.
Deşi s-a măritat cu un poliţist, mariaj care nu a ţinut decât patru ani, Frau Veta a fost victima securităţii comuniste, care aflase de povestea de dragoste cu aviatorul german.
„M-au bătut securiştii români. Îmi dădeau cu pumnii în cap. Numai «Veta nazista!» auzeam", sunt amintirile de care Veta Manole nu a scăpat până a închis ochii. A fost şi motivul pentru care a ţinut secretă naţionalitatea fiicei ei, Rodica, abia după 1989 în actele acesteia fiind operat adevăratul loc al naşterii, Heidenreichstein - Austria.
Cât a trăit, Veta Manole a trimis zeci de scrisori în Germania şi la ambasadele lumii, în speranţa că va afla ceva despre Willy Derenbach, aviatorul din Luftwaffe, dar degeaba. Ea a dezvoltat după Revoluţia din 1989 un adevărat cult pentru poporul german, în fiecare an pomenindu-i la cimitir, din pensia ei de prizonieră de război, pe toţi militarii morţi în război.
Se încarcă comentariile...
