Inspectorii generali şcolari pe care fostul ministru al Educaţiei a vrut să-i demită de două ori au făcut plângere la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Cristea este inspector general ;colar ISJ Vrancea
Dorin Cristea este inspector general ;colar ISJ Vrancea

Inspectorii generali şcolari şi adjuncţi din Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Mehedinţi şi Arad vor să se cerceteze modul în care au fost evaluaţi de comisia Ministerului Educaţiei.

Un grup de 10 inspectori generali şcolari, dar şi adjuncţi, din ma multe judeţe, pe care Ministerul Educaţiei a încercat să-i demită de două ori, a semnat o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva funcţionarilor care le-ar fi mistificat evaluarea.

Printre cei zece semnatari se numără şi Dorin Cristea, inspectorul general al IŞJ Vrancea, în plângere fiind reclamat modul în care s-a făcut evaluarea de către comisia Ministerului Educaţiei, minister condus la acea vreme de Liviu Pop.

La evaluare, inspectorii generali au primit calificativul nesatisfăcător, dar aceştia au făcut contestaţie, reclamând faptul că le-au fost schimbate fişele, unde punctajele erau mult mai mici decât evaluările iniţiale.

Dorin Cristea, care nu este membru de partid şi care a luat concursul organizat de Ministerul Educaţiei în anul 2016, spune că evaluarea făcută încalcă metodologie.

"Nu ni s-a prezentat fişa de evaluare, aşa cum spune la metodologia, ci o altă fişă, cu punctaje mult mai mici decât evaluările noastre, pe care le-am justificat cu documente", ne-a spus Dorin Cristea.

Noul ministru a a anulat evaluarea lor după ce a “constatat vicii majore în organizarea procesului de evaluare, dar şi în evaluarea propriu-zisă” şi urmează ca în scurt timp să prezinte rezultatele contestaţiilor.

În august 2017, Dorin Cristea a fost demis prima dată de ministrul Educaţiei iar în locul său a fost adusă profesoara Lauriana Ailincuţei, consilieră locală PSD la Focşani. Aceasta a rezistat în funcţie doar două luni, până când instanţa a suspendat ordinul de demitere a lui Dorin Cristea, care a revenit în post.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite