FOTO VIDEO Tagliatelle cu fructe de mare, o reţetă delicioasă după o noapte de Revelion încărcată în calorii
0De aproape zece ani, bucătarul şef de la restaurantul Intim, Ionel Gheorghiu, alias Giovani, şi-a câştigat aprecierea clienţilor, prin mâncărurile pe care le prepară.
Îl cheamă Ionel Gheorghiu, dar este cunoscut tuturor celor care trec pragul cochetului restaurant Intim drept Giovani, omul care prepară bunătăţi.
Are 47 de ani şi de aproape 10 ani se ocupă de bunul mers al treburilor din spatele cortinei la Intim. Bucătăria i-a intrat însă în sânge mai demult, în Italia, unde a activat o bună perioadă de timp în domeniu, dar s-a specializat în ţară, la Piatra Neamţ, unde a făcut o şcoală de bucătari.
Pe Giovani l-am găsit ieri la datorie, coordonând activitatea din bucătăria restaurantului care azi noapte a organizat un Revelion cu 250 de invitaţi. Amabil, maestrul bucătar a răspuns solicitării noastre de a ne recomanda o reţetă uşor de preparat şi în acelaşi timp săracă în calorii şi extrem de delicioasă, o mâncare numai bună de consumat după o noapte de Revelion încărcată: Tagliatelle cu fructe de mare.
Foto
Pentru prepararea unei porţii aveţi nevoie de 160 de grame de tagliatelle, 100 ml ulei de măsline, 100 grame de roşii chery, 100 de grame de dovleac, 150 de grame de fructe de mare, 50 de grame de unt, 100 ml supă de fructe de mare, sare, piper, pătrunjel şi vin.
Se pune apa la fiert apa pentru tagliatelle, cu o linguriţă de sare şi o lingură de ulei.
Adăugaţi uleiul de măsline într-o tigaie. Când s-a încins uleiul adăugaţi fructele de mare, roşiile chery, dovleacul şi condimentaţi-le cu un praf de sare şi un praf de piper. Amestecaţi, apoi adăugaţi untul şi vinul alb, lăsând să fiarbă trei minute. Peste compoziţie se pune apoi pătrunjel. În acelaşi timp puneţi şi tagliatellele la fiert şi lăsaţi-le să fiarbă 5 minute.
După ce au fiert pastele, scurgeţi-le şi adăugaţi-le peste fructele de mare, în tigaie. Amestecaţi, puneţi în farfurie, presăraţi pătrunjel verde tocat deasupra şi se poate servi alături de un pahar cu vin alb.
„Clienţii sunt foarte mulţumiţi de această reţetă. Cei mai mulţi ne spun deschis că mâncarea e delicioasă. Alţii, chiar dacă nu ne spun, ne dăm seama singuri că le-a plăcut, pentru că lasă farfuriile goale”, ne spune mândru Giovani.
Mai puteţi citi: