Au mâncat, au socializat, au făcut gimnastică, au dansat Hora Unirii, au cântat cântece patriotice şi, nu în ultimul rând, „Hristos a Înviat”. Părintele Vereş a spus că această reuniune a fost una dintre cele mai reuşite şi că bucuria de pe chipurile enoriaşilor, născută din activităţi încărcate de pozitivism, este una dintre cele mai mari mulţumiri sufleteşti.

Foarte mulţi români rezidenţi în Italia găsesc la biserică ceea ce nu pot găsi nici pe Facebook, nici pe străzi sau oriunde în altă parte. Socializarea, după o săptămână sau mai multe zile întregi de muncă, departe de orice realitate exterioară, în interiorul caselor sau şantierelor unde, deseori, sunt jigniţi, este aproape singura distracţie, în special pentru persoanele trecute de 40 de ani.

Dacă tinerii din diaspora pot găsi diverse refugii pentru a se deconecta la sfârşit de săptămână, cei trecuţi de o anumită vârstă nu se pot adapta uşor, însă nici nu pot renunţa la fel de uşor la luptă. Dacă tinerii care eşuează, pot alege calea întoarcerii acasă, cu gândul că au câştigat încă o experienţă, pentru cei de vârsta a doua este vorba de supravieţuirea personală şi a celor dragi. Familiile lăsate în ţară, mai ales, şi care şi-au pus nădejdea că veniturile suplimentare, obţinute departe de casă, vor reuşi să acopere multe lipsuri. Mulţi trăiesc o rutină aproape permanentă, departe de surse reale de informare.

Alţii şi-au pierdut orice speranţă că vor scăpa din anumite capcane discriminatorii, iar o altă parte, cei care au sperat că politicienii vor face mai mult pentru ei au renunţat la acele aşteptări şi îşi găsesc alinarea la biserică. Acea biserică unde îşi găsesc liniştea necondiţionat, unde nu se plăteşte suma de 50 de euro pentru un acatist şi unde spovedania este fără oprelişti sau jenă.

Mulţi ortodocşi frecventează şi bisericile greco-catolice sau catolice, considerând că Dumnezeu nu are ziduri şi nici nu dă cu parul atunci când îl cauţi. „Important este locul unde îţi regăseşti pacea interioară şi speranţa că mâine o poţi lua de la capăt”, mi-a mărturisit o româncă.

„La România ne gândim cu inima”

Aproximativ 30 de români, de la Roma şi împrejurimi, au petrecut după amiaza primei zile de Paşte împreună cu părintele Daniel, părintele Lucian Lechintan şi diaconul Nicolae Pitiş, la iarbă verde, în parcul Villa Borghese din Roma. După slujba de la biserica greco-catolică San Savattore alle Coppella, s-au deplasat într-un loc liniştit, unde să continue sărbătoarea. Au mâncat bunătăţi tradiţionale, au ciocnit ouă, au socializat povestindu-şi bucuriile sau necazurile, fără să uite vreo secundă că sunt români.


După ce diaconul Nicolae Pitiş, fost antrenor sportiv în România, i-a provocat la puţină mişcare, românii s-au prins într-o „Horă a Unirii”, pentru că ei înşişi proveneau din toate regiunile României şi au simţit că trebuie să fie uniţi într-un suflet. „În Italia ne simţim nişte străini, dar sufletul şi inima noastră se află tot în România, ne dorim în fiecare zi să ne întoarcem acasă, dar cum să supravieţuim şi acolo?”, a spus cineva din grup.

Toată după amiaza, românii adunaţi în parc au cântat melodii patriotice, au fluturat tricolorul, s-au gândit şi la fraţii de peste Prut şi, la îndemnul părintelui Daniel Vereş, au încheiat ziua cu un frumos „Hristos a Înviat!”.

„Mulţumirea mea sufletească este atunci când îl aduc pe Isus printre ei, când reuşesc să le aduc zâmbetul, să le intermediez liniştea pe care Dumnezeu le-o doreşte tuturor, când pot să fiu printre ei”, mi-a spus, printre alte cuvinte frumoase şi sincere, preotul Vereş.

Românii din Diaspora îşi doresc să se întoarcă acasă, dar au şi un mesaj pentru politicieni. „Nu ne mai alungaţi din ţara noastră!”