FOTO VIDEO Sute de oameni îşi pun viaţa în pericol în fiecare zi pe podul lăsat de izbelişte de la Năruja

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei sunt nevoiţi să traverseze un pod neterminat, singura cale de acces dintre două sate. Când e apa mică, localnicii mai trec prin albia râului pentru a evita un accident.

După inundaţiile din 2005 s-a luat decizia construirii unui pod din beton peste pârâul Zăbala, care să facă legătura între satele Năruja şi Podu Stoica.

Lucrările au început în 2006 şi, până în 2008, s-a reuşit construcţia podului în proporţie de 75 la sută. Apoi nu s-au mai alocat bani de la Ministerul Dezvoltării iar constructorul a oprit activitatea.

De atunci, indiferent de anotimp, sute de oameni se expun zilnic pericolului de a traversa acest pod nefinalizat. Copiii trebuie să meargă la şcoală din centrul comunei Năruja, iar oamenii au nevoie să-şi rezolve problemele de zi cu zi. Aşa că traversează podul pe riscul lor.

Localnicii au ajuns în pragul disperării. Când e apa mică, preferă să treacă râul prin albie, pe jos, cu tractorul sau căruţa. Iar pe timp de iarnă stau izolaţi săptămâni la rând.

image

Chiar dacă e indicator de trecere interzisă, localnicii ignoră avertismentul. La distanţă mare e o punte pietonală din lemn, dar nici aceea nu e prea sigură pe vreme rea.

image

Până acum s-au cheltuit 3,9 milioane de lei pentru această investiţie. Iar pentru finalizarea podului ar mai fi nevoie de circa un milion de lei, bani ce trebuie să vină de la Ministerul Dezvoltării.

image

„Din 2008 nu s-au mai efectuat bani de la Guvern. Motivele nu le ştim, probabil sunt şi de natură politică. Face legătura între Năruja şi satul Podu Stoica. Este un risc foarte mare, dar nefiind altă cale de acces atât copiii cât şi adulţii le traversează. Anul trecut o persoană a decedat după ce a căzut de pe pod. Bugetul local este mic şi nu putem suporta cheltuielile pentru finalizarea podului”, spune  Dan Busuioc, viceprimarul comunei Năruja.

image

Podul peste pârâul Zăbala din comuna Năruja are o lungime de 130 de metri şi o lăţime de 9 metri.

Mai puteţi citi:

FOTO Primăria comunei vrâncene Năruja, băgată de guvernanţi în faliment

DJ 205 D s-a rupt din nou la Nereju. Sute de persoane sunt izolate în judeţ

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite