FOTO Gest superb al localnicilor din Năruja. Îşi donează obiectele tradiţionale pentru un muzeu al satului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Localnicii îşi donează obiectele tradiţinale pentru Muzeul Satului
Localnicii îşi donează obiectele tradiţinale pentru Muzeul Satului

Iniţiativa înfiinţării unui muzeu aparţine bibliotecarei comunei, care cu sprijinul parohiei din localitate a reuşit colecţionarea primelor obiecte pentru muzeu.

Comuna Năruja este o zona din Vrancea unde tradiţiile şi obiceiurile autentice sunt încă bine conservate.

Din păcate, comuna nu are însă un muzeu care să păstreze obiectele tradiţionale ale acestei zone superbe de munte, astfel că un grup de oameni entuziaşti, în frunte cu bibliotecara Adriana Bratie, sprijinită la rândul său de parohia locală a luat iniţiativa înfiinţării unui astfel de loc unde toţi oamenii să vină să admire obiectele specifice locului.

Deja, în urma apelului făcut de bibliotecară,  mai mulţi localnici au venit şi au adus obiecte, precum buciume, costume populare, ţesături, numai bune pentru a pune bazele muzeului.

„Au fost colecţionate primele obiecte pentru Muzeul satului ce sperăm să fie  amenajat în sediul vechi al Primăriei Năruja. Mulţumim donatorilor şi îi aşteptăm şi pe ceilalţi doritori să pună umărul la realizarea acestui vis”, a precizat Adriana Bratie, care a iniţiat acţiunea.

Mai puteţi citi:

FOTO Cum au învăţat copii din Năruja să înroşească şi să încondeieze ouăle ecologic pentru masa de Paşte

Copii cu vârste între 6 şi 16 ani au participat la proiectul ”Ouăle încondeiate-nepreţuit tezaur al tradiţiilor noastre vrânceneşti”, derulat la iniţiativa Bibliotecii Publice Năruja.

FOTO VIDEO S-a deschis primul centru de echitaţie din Vrancea

Clubul de echitaţie se află în satul Podu Nărujei, din comuna Năruja, fiind o organizaţie non-guvernamentală specializată, cu instructori autorizaţi să ofere cursuri de echitaţie.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite