FOTO Campanii de informare asupra furturilor din locuinţe în „Săptămâna prevenirii criminalităţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au împărţit materiale informative în Piaţa Moldovei
Poliţiştii au împărţit materiale informative în Piaţa Moldovei

În municipiul Focşani a fost realizată o campanie de informare în Piaţa Moldovei şi la Gara Focşani, iar la Casa de Pensii a fost organizat un punct de informare.

În perioada 30 septembrie-4 octombrie se  derulează, la nivel naţional şi local, a VIII-a ediţie a evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.

Şi anul acesta se urmăreşte sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale.

În prima zi din cadrul săptămânii prevenirii, zi dedicată   prevenirii infracţiunilor de furt la toate subunităţile rurale şi urbane, au fost organizate activităţi de prevenire a infracţiunilor de furt, politiştii de proximitate realizând dezbateri  cu grupurile ţintă.

image

Foto

1

Poliţiştii oraşului Panciu au desfăşurat activităţi de prevenire în cadrul campaniei locale “Panciu, oraş al siguranţei” iar în municipiul Focşani a fost realizată o campanie de informare în Piaţa Moldovei  şi la Gara Focşani.

De asemenea, la Casa de Pensii a fost organizat un punct de informare.

Pentru prevenirea furturilor au fost purtate discuţii şi s-au distribuit materiale pentru a preveni furturile din autoturisme, furturile din locuinţe şi prevenirea înşelăciunilor prin intermediul telefoniei.

Marti, 1 octombrie este o zi dedicată pentru prevenirea infracţiunilor comise cu mare violenţă. La Clubul Seniorilor din municipiul Focşani va fi organizată o dezbatere şi un punct de informare la ora 10.00.

Mai puteţi citi:

Femeie din Focşani, înşelată de 17.000 de lei, prin metoda "accidentul", de un individ care s-a dat comisar de poliţie

Înşelăciunile prin telefon, tot mai frecvente

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite