Fostul judecător Adrian Toni Neacşu, care a scris cartea „Convinge judecătorul - tehnica şi arta convingerii instanţei”, achitat în dosarul de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia ne este însă una definitivă. Totodată, magistraţii Curţii Supreme au respins şi acţiunea civilă prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat recuperarea sumei încasate de Neacşu în perioada în care a lipsit de la serviciu.

Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie au decis azi achitarea fostului membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) judecătorul Toni Neacşu în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi încasat nejustificat de la CSM salariu şi diurnă în valoare de aproape 67.000 de lei, pentru 48 de zile în care a lipsit nemotivat de la serviciu. Procurorii ceruseră pedeapsa cu închisoarea, fie ea cu executare sau cu suspendare.

Curtea Supremă a decis joi achitarea judecătorului Toni Neacşu pentru toate faptele de care este acuzat pe motiv că "faptele nu au fost comise cu vinovăţia prevăzută de lege".

Totodată, instanţa a respins şi acţiunea civilă prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat recuperarea sumei încasate de Neacşu în perioada în care a lipsit de la serviciu.

După aflarea decizie, Neacşu a scris pe pagina sa de Facebook că a primit multe felicitări cu privire la soluţia de azi.

„Primesc multe felicitări cu referire la soluţia de astăzi a instanţei supreme în care se face referire la cartea „Convinge judecătorul - tehnica şi arta convingerii instanţei”, pe care o lansez zilele astea şi la faptul ca i-am pus sfaturile în practica. Nu este cazul, de data asta toate meritele revin avocatului Alexandru Chiciu, care a devenit şi colegul meu. Lui îi voi face cadou primul exemplar al cărţiii mele. Îi multumesc lui şi tuturor celor care au fost alături de mine în perioada asta”, scrie pe Facebook Adrian Toni Neacşu.

Fostul magistrat Adrian Toni Neacşu, în prezent avocat, a fost trimis în judecată de DNA anul trecut.

Potrivit rechizitoriului, în lunile iulie, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie 2012, Toni Neacşu ar fi încasat nejustificat, de la Consiliul Superior al Magistraturii, suma totală de 66.942 lei, reprezentând venituri din salarii şi asociate (din care diurnă de detaşare în sumă de 13.136,12 lei), aferente unui număr de 48 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu.

De asemenea, magistratul ar mai fi beneficiat de plata integrală a acestor drepturi de natură salarială şi asociate pe baza a 10 documente justificative falsificate de acesta (foi colective de prezenţă şi cereri pentru plata cheltuielilor de diurnă de detaşare).

În aceeaşi perioadă, şoferul său, Angel-Gabriel Roşca, ar fi primit încasat nejustificat suma de  7.668,09 lei care reprezenta drepturi salariale şi asociate (venitul brut şi contribuţiile sociale datorate de angajator) pentru cele 55 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu.

Pentru a putea obţine aceşti bani, Gabriel Roşca ar fi falsificat mai multe documente, respectiv 55 de file din condica de prezenţă şi 71 foi de parcurs ale autovehiculului din dotare.

Potrivit anchetatorilor, ca urmare a depunerii la compartimentele de specialitate a foilor de parcurs false, Angel-Gabriel Roşca ar fi adus Consiliului Superior al Magistraturii un prejudiciu în valoare de 5.985,18 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului folosit în interesul său şi al judecătorului Neacşu.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor imobile aparţinând ambelor persoane.

Mai puteţi citi:

Casa de la Vînători a judecătorului Adrian Toni Neacşu, pusă sub sechestru asigurator de DNA

Adrian Toni Neacşu: „Nu mă voi lăsa dus ca un animal tăiat la abator”


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite