Focşaniului de acum câteva secole, văzut prin ochii călătorilor străini: „Sat prin care trece un râuleţ care desparte Ţara Românească de Moldova“

Hartă a Focşaniului de la 1860. Sursa foto: Arhivele Naţionale

Una din cele mai vechi relatări străine despre Focşani aparţine englezului Henry Cavendish,   care a consemnat în jurnalul său de călătorie că, în ziua de 16 iulie 1589, a servit prânzul, împreună cu suita sa în Focşani. De atunci, zeci de călători străini au trecut prin Focşani şi au consemnat în memorii mărturii extrem de valoroase.

Focşaniul, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, era o aşezare rurală, dar care a evoluat treptat spre statutul de târg. Cea mai veche relatare a unui străin despre Focşani aparţine lui Henry Cavendish, care în 1589, de data de 16 iulie, în timp ce se afla cu suita sa prin zonă. s-a oprit să servească masa. “Sat prin care trece un râuleţ care desparte Ţara Românească de Moldova”, scria englezul. La 1600, un polonez anonim a consemnat în jurnalul său acelaşi lucru, şi anume că Focşani era împărţit în două, jumătate aparţinând Moldovei şi jumătate Ţării Româneşti.

În secolul XVII, ştirile despre Focşani vor fi şi mai numeroase, pentru că târgul devenise o aşezare care se dezvolta economic.

Călătorul Paul de Alep, cronicar şi cleric ortodox sirian din secolul al XVII-lea, venit la Focşani pe 21 octombrie 1653, scria că “Focşani este un oraş mare şi era ultimul punct de la graniţa Moldovei”. Alep a rămas atunci la Focşani 31 de zile.

Un alt călător, Evlia Celebi, consemnează după 1660 că aici era locul de întâlnire al negustorilor din diferite zone cu ocazia  bâlciurilor care aveau loc o dată pe an vara în Focşanii Munteni şi toamna în Focşanii Moldoveni: “peste o sută de mii de oameni cu căciuli negre şi de postav de diferite culori, veniţi cu mărfuri din  cele patru unghiuri ridică la marginea oraşului mii şi mii de dughene din nuiele, din corturi şi din covoare. Erau două oraşe-centre comerciale”, potrivit lui Celebi.

FOTO: Evlia Celebi

“Celebi mai spune că oraşul a fost distrus de tătari, la 1659, dar între timp s-au construit case noi ce înfrumuseţau oraşul. Celebi aprecia că se aflau atunci, în acea perioadă de refacere 5000 de case acoperite cu şindrilă şi trestie, joase şi cu etaj, dar cele mai multe sunt joase. În fiecare din cele două părţi ale oraşului se aflau câte şapte mănăstiri de piatră care s-au utilizat ca loc de refugiu şi luptă împotriva invadatorilor. Mai mult, se înfiinţase Mănăstirea Sf. Ioan, ce distribuia pâine şi ciorbă sărmanilor şi călătorilor”, precizează istoricul Gheorghe Sibechi.

Oraşul avea 500 de dughene

Acelaşi Celebi nota că viaţa economică era deosibit de intensă, apreciind că în oraş erau 500 de dughene în care se vindeau mărfuri şi în care se găseau lucruri cusute cu fir de aur.

În 1707, ieromonahul rus Ipolit Vişenski consemna că drumul de la Adjud la Focşani este dificil de parcurs.

“Deşi oraşul e mare, la intrare în partea Moldovei seamănă cu un sat. În oraş trăiau mulţi unguri. Partea de oraş ce aparţine Ţării Româneşti este mai dezvoltată dispunând de case frumoase, de oameni înstăriţi ce umblau bogat îmbrăcaţi”, menţiona acesta. Explicaţia lui era că dărilor erau mai mici. În oraş erau trei mănăstiri şi mai multe biserici, iar în afara oraşului, printre vii, încă două mănăstiri. “Cele din partea munteană erau mai bine dotate, mai bogate. Cine trecea din Moldova în Ţara Românească nu era extrădat, deoarece domnul Munteniei e mai puternic”, este mărturia ieromonahului.

O mărturie importantă de la 1772 aparţine medicului rus Gustav Orraeus, prezent cu suita la un congres la Focşani. El spunea că în oraş era epidemie de ciumă şi spre evitarea molipsirii locuitorii aceştia „se refugiau în munţi sau în conace, fixând străji înarmate ce interziceau, prin împuşcături, apropierea străinilor”. La 1789, geologul austriac a văzut, în timpul războiului ruso-turc, urmările confruntării militare: “Un Focşani în flăcări ca şi alte localităţi de altfel ce aveau să fie greu încercate”.

Patru ani mai târziu, rusul Johan Cristian Struve nota că Focşaniul, ca şi Bîrladul, fusese incendiat de către turci şi, la un an de la încheierea păcii, “multe din casele dărâmate nu se ridicaseră încă din cenuşa lor. E greu să-ţi opreşti un sentiment de jale la vederea tuturor acestor pustiiri”.

Pe 20 mai 1821, un funcţionar al consulatului rusesc din Muntenia, Ignatie Iakovlenko, scria că turcii din Brăila au ars o parte din Focşani sub pretextul că aici s-ar ascunde răsculaţi.

În anul următor, căpitanul austriac Radisits raporta superiorilor că Focşaniul era împărţit în două de râul Milcov, partea cea mai frumoasă aparţinând Moldovei şi numărând 270 de case.

1829, în Focşani bântuia o ciumă violentă care a răpus o treime din populaţia care număra pe atunci 2000 de oameni, după cum consemna scriitorul rus Mihailovski-Danilevski, care a ocolit oraşul.

Doi ani mai târziu, un cercetaş german pomenea că în oraş era epidemie de holeră.

O mărturie mai consistentă este a botanistului Iulius Edel, care la 1835 a găsit un Focşani pavat, considerându-l oraş comercial de categoria a II-a.

“Majoritatea caselor sunt din lemn şi se află mai mulţi negustori decât boieri. Există şi o şcoală publică instalată într-o clădire sărăcăcioasă, directorul acesteia, Paulini, fiind nemulţumit de salariul prost şi de ambiţia clerului de a dirija ca mai înainte, procesul de învăţământ. Oraşul avea doi ispravnici şi biserici pictate pe dinafară adesea cu culori ţipătoare”.

"Hotel de France" la Focşani

Focşaniul a fost vizitat în 1839 şi de doi clerici scoţieni, Andrew Bonar şi Robert Mc. Cheyne, care notau că era “un oraş aşezat printre pomi”, “împodobit cu clopotniţe de tinichea strălucitoare”. Oraşul avea  şi un hotel, cu numele “Hotel de France”, patronat de un spaniol, iar la graniţă erau soldaţi de pază care nu ştiau carte. În oraş trăiau 60 de familii de evrei polonezi care aveau două sinagoge şi patru profesori plătiţi pentru a le asigura educaţia copiilor.

În 1842, sârbul Vuici a constatat că oraşul are 2000 de case şi vrei 9000 de locuitori, majoritatea români, dar şi foarte mulţi evrei.

După N. Steke, Focşaniul avea la 1850 în jur de 25.000 de locuitori. Până la Unirea Principatelor Române, la 1859, mai reţinem mărturia lui V. Appert, care la 1854 nota că în oraş este o şcoală de băieţi cu 22 de elevi şi un spital creat la 1843, cu 24 de paturi.

După 1859, oraşul intră pe alte coordonate, prin unirea celor două târguri despărţite de râul Milcov, respectiv Focşani Moldova şi Focşani Muntenia, creându-se alte perspective de dezvoltare.