Ce se întâmplă de Zilele Municipiului Focşani. Programul manifestărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile municipale au stabilit programul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Focşani, care se vor derula pe parcursul a patru zile.

De joi, 5 iulie şi până duminică, 8 iulie, inclusiv, Focşaniul este în sărbătoare. În municipiu vor fi organizate o serie de manifestări prin care se vor marca 156 de ani de la unirea celor două oraşe, Focşani Moldova cu Focşani Muntenia, pe 6 iulie 1862.

În cadrul manifestărilor vor avea loc o Gală a Cetăţenilor de Onoare, premieri ale cuplurilor de aur, lansări de carte, spectacole folclorice, iar elevii performanţi ai oraşului vor fi premiaţi.

În mod curios, din programul dedicat Zilelor Municipiului Focşani lipseşte un eveniment care în opinia oamenilor de cultură ar fi trebuit să reprezinte principala manifestare de la sărbătoarea oraşului, şi anume lansarea volumului "Dicţionarul academicienilor vrânceni", mai ales că jumătate din personalităţile invocate în lucrare sunt născute la Focşani. Cum pe valoare nu se mai pune astăzi preţ, edilii oraşului au considerat evenimentul neimportant, astfel că nu l-au prins în program. Cu toate acestea, cartea va fi lansată joi, 5 iulie, la ora 10.00, la Muzeul Unirii din Focşani, parteneri fiind Asociaţia "Siminon Mehedinţi", "Muzeul Vrancei" şi Casa de Cultură Odobeşti.

De la bugetul local al municipiului Focşani s-a alocat pentru Zilele Focşaniului suma de 135.000 de lei, iar pentru spectacolele în aer liber din serile de vineri, sâmbătă şi duminică bugetul este de 900.000 de lei.

Imagine indisponibilă
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite