După 60 de ore pe acoperiş, deţinutul protestatar de la Focşani a renunţat la protest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Focşani
Penitenciarul Focşani

Acesta, un bărbat de 56 de ani, era nemulţumit de refuzul judecătorilor de a-i aproba cererea de înlocuire a măsurii preventive.

Deţinutul de la Penitenciarul Focşani, care a evadat în noaptea de marţi spre miercuri din celula sa şi a recurs la o formă de protest pe acoperişul unităţii, a renunţat vineri la nemulţumiri.

Acesta a coborât de pe acoperiş în jurul orei 11.35, adică după 60 de ore, şi a fost dus direct la cabinetul medical, pentru evaluarea stării de sănătate.

“La nivelul unităţii a fost demarată o anchetă administrativă care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului urmând a fi dispuse măsurile disciplinare în consecinţă, precum şi  cele ale organelor abilitate în domeniu”, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Focşani.

De menţionat că deţinutul ispăşeşte o pedeapsă pentru favorizare a făptuitorului şi este cercetat în stare de arest preventiv pentru furt calificat.

El şi-a pregătit minuţios acţiunea de protest. A ajuns pe acoperiş după ce a smuls o gratie de la celulă, având cu el un pachet ce conţinea alimente, apă, îmbrăcăminte şi creme de protecţie solară.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite