Doamna de pe strada Garofiţei stăpână în regatul trandafirilor. „Am obţinut şase nuanţe de culori într-o singură floare“
0Fire extrem de activă, prin faptul că pe toată durata zilei îşi găseşte ceva de făcut, neobosita Lucica Manea (81 de ani) este cunoscută în Focşani, judeţul Vrancea, drept cea mai mare iubitoare de trandafiri.
Lucica Manea locuieşte pe o stradă cu nume de floare, parcă predestinată pasiunii sale, strada Garofiţei, iar grădina pe care o îngrijeşte, cu mii de trandafiri, este considerată un adevărat paradis de către cei care vin să o viziteze.
La vârsta de 81 de ani, această doamnă emană energie şi o poftă de viaţă molipsitoare, cum rar se poate întâlni. Poate o explicaţie ar fi faptul că în tinereţe a fost balerină la mai multe ansambluri prin ţară. Născută la Buhuşi, în judeţul Bacău, în 1936, Lucica Manea a absolvit Şcoala Medie de Textile din oraşul natal, iar în timpul şcolii a evoluat ca balerină în ansamblul fabricii de confecţii.
„Datorită calităţilor pe care le aveam am fost selecţionată repede în Ansamblul «Ciprian Porumbescu» de la Suceava. M-am căsătorit cu un ofiţer al Armatei Române, aşa că unde era trimis cu serviciul în toată România îl urmam şi eu, peste tot în ţară. A fost o perioadă frumoasă a vieţii mele, chiar dacă de multe ori am făcut şi voluntariat“, ne povesteşte Lucica Manea. Femeia se mândreşte şi cu realizările profesionale care au urmat după ce s-a retras din balet. S-a aflat ani în şir în consiliul de conducere al Garnizoanei Focşani, contribuind la îmbogăţirea bagajului cultural al militarilor.
DE LA BALET LA TRANDAFIRI
De aproape 20 de ani, mai exact din momentul când a ieşit la pensie, şi-a găsit însă pasiunea vieţii, aceea de a creşte trandafiri. Miile de roze de toate culorile şi soiurile pe care le are acasă le dăruieşte aproape tot timpul pe care îl are la dispoziţie.
„Toată viaţa mi-au plăcut florile. Mi-am făcut singură plantaţii, din soiuri procurate din pepiniera renumitului profesorul Ştefan Wagner, din Alba Iulia, considerat părintele trandafirilor, cercetător de renume mondial. Prin intermediul domniei sale m-am înscris şi în Asociaţia Rozelor şi uşor-uşor am constituit şi aici, la Focşani, o structură a asociaţiei, care numără un buchet de 80 de membri. Sunt, ca să zic aşa, un fel de specialist al rozelor. Mă pricep la altoi şi am obţinut chiar şi şase nuanţe de culori într-un trandafir. O nebunie nu alta!“, se făleşte Lucica Manea.
Astfel, în grădina sa cu mii de trandafiri se găsesc soiuri precum „Grand Mogul“, „Golden Shover“, „Diamond Jubilee“, „Rumba“, „Eden Rose“ şi multe alte specii de trandafiri care mai de care de care mai frumoşi şi cu o mireasmă inconfundabilă.
„De pe urma mâinilor mele, nu există să pun ceva în pământ şi să nu iasă. Copiii mei râd câteodată spunându-mi că dacă aş pune în pământ chiar şi un automobil, ar răsădi multe maşini“, spune glumind femeia.
SĂRBĂTOAREA FLORILOR DIN GRĂDINĂ
Are totuşi o mâhnire, şi anume că în toţi aceşti ani de când se ocupă de trandafiri nimeni din autorităţile judeţului nu a catadicsit să vină măcar un minut să-i vadă grădina de flori, deşi a lansat tot timpul invitaţii. „Ar fi avut ce să înveţe“, ne spune Lucica Manea, făcând aluzie la faptul că oraşul Focşani, în care locuieşte duce lipsă de spaţii cu flori. „Aş vrea să facem oraşul acesta să înflorească din cenuşiul în care se găseşte“, este dorinţa femeii.
Aproape în fiecare an, vara, când în grădină s-a produs explozia de trandafiri multicolori, Lucica Manea organizează, prin Asociaţia Amicii Rozelor, o sărbătoare dedicată trandafirilor. Zeci de iubitori de flori îi calcă pragul casei, ca într-un adevărat pelerinaj, şi admiră sutele de soiuri de trandafiri cultivaţi cu multă dragoste şi pasiune. În timpul vizitei, gazda evenimentului îşi serveşte oaspeţii cu dulceaţă, sirop şi lichior de trandafiri, bineînţeles din producţie proprie.
Totodată, Lucica Manea oferă cu răbdare relaţii despre îngrijirea acestor plante celor care întreabă. În Focşani, Lucica Manea este cunoscută nu numai pentru trandafirii săi, ci şi pentru faptul că este mama Mioara Manea Arvunescu, prim solistă de aproape trei decenii a Teatrului de Operetă din Bucureşti. Artista spune că grădina mamei sale o inspiră foarte mult. „Îmi place să vin acasă, la Focşani, să stau desculţă şi să îngrijesc trandafirii din grădina părinţilor. Aici e refugiul meu şi chiar dacă agenda mea culturală e foarte bogată, încerc să nu lipsesc niciodată de la Sărbătorile de Paşte şi Crăciun, pe care le respect cu sfinţenie. Suntem o familie foarte unită şi facem sărbători frumoase“, ne spune cântăreaţa de operetă.
Lucica Manea ne spune că micuţa grădină cu mii de trandafiri îi răpeşte cea mai mare parte din timp, dar este o muncă pe care o face cu pasiune şi plăcere. De altfel, în grădină focşăneanca mai îngrijeşte câteva zeci de pomi fructiferi, care în această perioadă abundă de poame, dar are şi un colţ unde cultivă legume bio, singurele pe care familia ei le consumă cu plăcere.
LA 81 DE ANI, SE COCOAŢĂ ÎN VÂRFUL POMILOR
În afară de florile de acasă, Lucica Manea se ocupă şi de mai multe livezi private cu pomi fructiferi şi arbuşti ornamentali aparţinând unor cunoscuţi, care apelează la experienţa sa. La vârsta de 81 de ani, femeia se urcă la volanul maşinii şi merge unde este solicitată. Ne spune că munca în livadă presupune chiar şi urcatul pe scară, în vârful copacilor, pentru a înlătura lăstarii lacomi, care nu sunt de folos.
Chiar dacă trandafirii sunt marea ei dragoste, Lucica Manea este şi o pasionată colecţionară de artă populară. „Peste tot pe unde am fost mi-am pus la bătaie banii şi am cumpărat obiecte tradiţionale româneşti, precum costume populare, vase de lut şi multe altele. De altfel, sunt prima femeie din Vrancea care am fost invitată în Grecia, la Atena, cu o expoziţie de artă tradiţională“. De la numeroşii prieteni ai „reginei trandafirilor“ mai aflăm că este şi o recitatoare de excepţie. Când este provocată, recită din memorie, ore întregi, fără întrerupere, din diferiţi poeţi.
Ce este Asociaţia „Amicii Rozelor“
Asociaţia „Amicii Rozelor“ este o organizaţie civilă, nonguvernamentală, având ca scop răspândirea cunoştinţelor legate de toate aspectele care ţin de cultivarea trandafirilor. Pentru atingerea acestui scop, asociaţia organizează conferinţe, demonstraţii practice, expoziţii, vizite în ţară şi în străinătate. Asociaţia, care anul acesta a împlinit 27 de ani de la înfiinţare, este afiliată la Federaţia Mondială a Societăţilor de Roze, şi este condusă de dr. ing. Ştefan Wagner.