DJ 205S Focşani-Cîmpineanca-Vîrteşcoiu-Rîmniceanca-intersecţie DJ 205B va intra în reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investiţia este reaizată prin PNLD
Investiţia este reaizată prin PNLD

Miercuri a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie de lucrări pentru “Reabilitare şi modernizare DJ 205S Focşani-Cîmpineanca-Vîrteşcoiu-Rîmniceanca-intersecţie DJ 205B, km 0+000 – km 13+200, L=13,20 km, judeţul Vrancea”.

În urma realizării lucrărilor de reabilitare şi modernizare, circa 7.460 de locuitori din localităţile traversate de acest drum vor beneficia de o infrastructură modernizată.

Valoarea totală a contractului este de 20.545.553 lei inclusiv TVA (echivalentul a 4.466.424 euro), în care sunt incluse cheltuieli pentru proiectare şi inginerie, cheltuieli pentru asistenţa tehnică, cheltuieli pentru investiţia de bază şi organizarea de şantier.

Acest obiectiv de investiţii este finanţat de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020, subprogramul Infrastructură la nivel judeţean.

Lucrările de modernizare ale drumului, pe o lungime de 13 km, constau în:
- lucrări la structura rutieră (ranforsări sau reconstrucţii)
- execuţia unei structuri rutiere suple, dimensionate corespunzător traficului de perspectivă şi verificată la îngheţ –dezgheţ
- corecţia punctuală a traseului
- îmbunătăţirea scurgerii apelor în lungul drumului prin prevederea unui sistem eficient de colectare a apelor din precipitaţii
- înlocuirea podeţelor cu diametre mai mici de 2 m, precum şi repararea unor podeţe existente, inclusiv amenajări amonte şi aval
- amenajarea de trotuare pietonale pe o singură parte
- prevederea de elemente de semnalizare şi marcaje şi elemente de protecţie de tipul parapeţilor metalici
- amenajarea zonelor de traversări pentru pietoni, care să poată fi utilizate şi de către persoanele cu handicap locomotor.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni.

Antreprenorul general al acestui obiectiv de investiţii este Asocierea SC Roman Impex Prest SRL Bacău – SC Sotirex SRL Bacău – SC Bitionfor Construcţii SRL Focşani – SC Rutier Conex XXI SRL Bacău.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite