Deputatul PSD de Vrancea Victor Roman rămâne fără mandatul de parlamentar. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Roman a fost ales deputat în Colegiul 6 Adjud, dar Agenţia Naţională de Integritate a constatat că acesta a încălcat regimul incompatibilităţilor.

Deputatul PSD Victor Roman, ales în Colegiul 6 Adjud, va rămâne fără mandatul de deputat, după ce a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul cu Agenţia Naţională de Integritate. Victor Roman mai este cubnoscut în Vrancea sub numele de "regele asfaltului", pentru lucrările de zeci de milioane de euro pe care le primeşte de la bugetul statului.

Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Camerei Deputaţilor aplicarea sancţiunii disciplinare de revocare din funcţie a deputatului ROMAN VICTOR precum şi constatarea interdicţiei exercitării unei funcţii sau demnităţi publice pe o perioadă de trei ani.

Astfel, în temeiul prevederilor art. 25, alin. (2), respectiv ale art. 26, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 176/2010, Agenţia a comunicat Camerei Deputaţilor raportul de evaluare a stării de incompatibilitate în cazul deputatului ROMAN VICTOR, rămas definitiv şi irevocabil prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1785/07.06.2016.

La data de 07 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul Agenţiei Naţionale de Integritate împotriva sentinţei nr. 120/20.05.2014 a Curţii de Apel Galaţi, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de ROMAN VICTOR, menţinând ca legal şi temeinic raportul de evaluare emis de A.N.I. cu privire la starea de incompatibilitate a acestuia.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat la 12 decembrie 2013 faptul că ROMAN VICTOR a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, în perioada 20 septembrie 2012 – 21 mai 2013, a deţinut atât funcţia de deputat, cât şi funcţia de administrator - Preşedinte al Consiliului de Administraţie la S.C. AGROSERVICE ADJUD S.A., încălcând astfel dispoziţiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispoziţiile art. 49, lit. a) şi b) din Legea nr. 96/2006 şi dispoziţiile art. 198, alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor - Hotărârea nr. 8/1994.

Este al doilea deputat PSD de Vrancea care îşi pierde mandatul înainte de încheiere, după Miron Tudor Mitrea, care între februarie 2015 şi mai-2016 a executat pedeapsă cu puşcărie pentru fapte de corupţie.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite