Cum va arăta cea mai modernă parcare de bloc din Focşani. Va avea supraveghere video şi sistem automat de parcare, cu barieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcarea de pe strada Eroilor din Focşani, care deserveşte 15 imobile, din care jumătate cu opt etaje, va deveni în câteva luni cea mai modernă.


Constructorul a reluat lucrările la parcarea din strada Eroilor, întrerupte la jumătate în iarnă, din cauza frigului.

"Prin această reabilitare se va reface fundaţia drumului, se va efectua o reorganizare a spaţiului existent de parcare pentru sporirea numărului de locuri, vor fi reabilitate trotuarele pietonale iar intrările în bloc vor fi refăcute în totalitate.  De asemenea, va fi instalat un sistem performant de iluminat public, vor fi montate camere de supraveghere cu acoperire totală a zonei şi se va monta un sistem automat de parcare cu barieră. Având în vedere amploarea proiectului, vom încerca să găsim cele mai bune soluţii de desfăşurare a lucrărilor, astfel încât să reducem la minimum disconfortul produs locatarilor din zonă",potrivit unei informări a Primăriei Focşani.

Contractul a fost câştigat de firma Dedal Bahamat din Galaţi, pentru 1,1 milioane de lei, dar este de aşteptat ca valoarea finală a lucrărilor să crească.

image

La această sumă se vor adăuga alţi 235.000 de lei pentru amenajarea intrărilor de bloc, tot atât pentru sistemul de supraveghere video şi 300.000 de lei pentru sistemul automat de parcare cu barieră.

În premieră pentru Focşani, lucrările vor avea şi o garanţie corespunzătoare, de 60 de luni, ceea ce înseamnă că dacă în acest interval vor interveni deficienţe, acestea vor fi reparate pe cheltuiala firmei.


 

image
image
image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite