Consiliul Judeţean Vrancea plăteşte salarii de peste 500.000 de euro anual  personalului neclerical

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Oprişan este darnic cu biserica
Marian Oprişan este darnic cu biserica

Printr-o hotărâre de guvern din anul 2002, republicată în anul 2013, s-a stabilit de către Secretariatul de Stat pentru Culte s-au stabilit formele de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase din România.

Aparatul neclerical din Vrancea, respectiv cântăreţi bisericeşti, îngrijitori etc a fost finanţat în anul 2013 de către Consiliul Judeţean cu suma de 2.374.205 lei, reprezentând contribuţii la nivelul salariului minim pe economie.

Plata are ca şi cadru legal HG 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute din Romania, republicată în 2013.

Aceasta spune că din  bugetele locale ale judetelor si al municipiului Bucuresti se aloca lunar sumele necesare pentru plata contributiilor in vederea completarii drepturilor salariale ale personalului neclerical.

De altfel, anul trecut, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a trimis o adresă preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, în care îi solicită nici mai mult, nici mai puţin decât zece contribuţii pentru personalul neclerical, la nivelul salariului minim pe economie, plus plata contribuţiilor la stat.

Arhiepiscopia ţi-a motivat solicitarea prin faptul că din cauza crizei economice, oamenii nu mai au bani să susţină parohiile de care aparţin.

„Domnule Preşedinte, vă aducem la cunoştinţă că Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei are în subordinea sa 7 Protoierii, 32 de aşezăminte monahale şi 637 de parohii, multe dintre acestea cu un număr mic de familii, care, din cauza sărăciei, nu pot susţine financiar unitatea de cult de care aparţin. Având în vedere rolul Bisericii în istoria şi cultura poporului român, precum şi calitatea acesteia de factor de echilibru social, mai cu seamă în aceste vremuri de criză economică; Luând în considerare faptul că Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, de-a lungul vremii, şi-a adus contribuţia la dezvoltarea patrimoniului cultural; Ştiut fiind că ierarhii şi preoţii de astăzi continuă lucrarea de propăşire cultural-spirituală şi de menţinere a unităţii Neamului; Vă rugăm Domnule preşedinte, să analizaţi, cu bunăvoiţă, posibilitatea suplimentării unui număr de 10 contribuţii pentru personalul neclerical la nivelul salariului minim pe economie, în vigoare pentru anul 2013, plus cotele aferente, în procent total de 27,768%”, se arată într-o adresă semnată de consilierul bisericesc Vespasian Negoiţă şi de contabilul şef al Arhiepiscopiei, Claudia Savca.

Mai puteţi citi:

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, cu mâna întinsă după bani la Marian Oprişan

Arhiepiscopia cere plata a zece salarii pentru personalul neclerical, motivând că parohiile sunt sărace, iar oamenii nu mai pot susţine financiar unitatea de cult de care aparţin.

Viitoarea catedrală ortodoxă din Focşani va fi gata la „Sfântul Aşteaptă”

Pentru definitivarea tuturor lucrărilor cuprinse în caietul de sarcini ar mai fi nevoie de aproximativ 11 milioane de lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite