Cine a fost cel mai devotat sfetnic al lui Cuza. Tragedia care l-a propulsat pe Nicolae Kretzulescu la conducerea ţării

Nicolae Kretzulescu  FOTO: Wikipedia

Nicolae Kretzulescu a fost unul dintre cei mai apropiaţi sfetnici ai domnitorului Cuza. Primul medic cu doctorat din istoria ţării a fost de trei ori prim-ministru, participând la conducerea ţării în cele mai grele momente ale ei.

Nicolae Kretzulescu s-a născut în anul 1812, fiind descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu,  prin bunica sa, Safta, fiica domnitorului.

Kretzulescu a studiat medicina în Franţa şi a scris primul manual de medicină în limba română.

Evident, ca toţi erudiţii acelor vremuri, este atras de viaţa politică şi participă la Revoluţia din 1848. Adevăratul său rol de bărbat de stat începe în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

"El făcea parte din rândul personalităţilor de seamă ale ţării, bucurându-se de reputaţia unui om de caracter integru, priceput şi bun administrator, de o probitate recunoscută, însufleţit de gândul curat de a lucra la propăşirea ţării, luptând pentru înlăturarea tuturor relelor din trecut şi mai ales pentru întronarea unui regim politic şi social bazat pe dreptate, cinste şi respectarea legilor", susţine istoricul Victor Slăvescu, în unul din numerele Revistei Fundaţiei Regale.

Kretzulescu s-a făcut remarcat mai ales după 1862, când Al. I. Cuza i-a încredinţat conducerea guvernului, după asasinarea lui Barbu Catargiu, fiind cabinetul cu cea mai lungă perioadă din timpul domniei lui Cuza, respectiv 16 luni.

Practic, a fost perioada cea mai dificilă pentru ţară, cu multiple frământări interne şi externe, timp în care s-a desăvârşit o importantă operă legislativă, legată de organizarea armatei, înfiinţarea Ministerului Public, a Curţii de Conturi, Camerelor de Comerţ, introducerea actelor de Stare Civilă.

I se datorează Legea Secularizării Averilor Mănăstireşti

Cu siguranţă însă, cel mai important rol al său a fost de a pune pe tapet spinoasa problemă a secularizării averilor mănăstireşti, după ce aflase de abuzurile egumenilor greci din ţară.

"Folosind împrejurarea că un patriarh se plânsese împotriva abuzurilor comise de egumenii greci din ţară, în administrarea veniturilor de la moşiile închinate, Kretzulescu dispune sechestrarea tuturor veniturilor averilor mănăstireşti închinate şi adunarea lor în casa Statului. Când patriarhul Ierusalimului ridică proteste împotriva acestei sechestrări, guvernul Nicolae Kretzulescu răspunde cu o altă măsură tot aşa de energică, hotărând la 18 martie 1863 ca în toate mănăstirile şi bisericile statului cultul Celui Atotputernic să se serbeze numai în limba română. Lui Kretzulescu îi revine meritul principal de a fi scos biserica română  de sub orice influenţă străină şi de a fi păstrat ţării averile  însemnate lăsate de strămoşi pentru binefaceri", potrivit istoricul Victor Slăvescu.

De altfel, istoricul A. D. Xenopol susţine că secularizarea averilor mănăstireşti, operă înfăptuită de Mihail Kogălniceanu, a înseamnt de fapt penerea "pecetei legale pe o stare de fapt, pregătită de domnitor prin ministerul lui N. Kretzulescu".

Practic, pe toată perioada domniei lui Al. I. Cuza, Nicolae Kretzulescu a fost un personaj pe care domnitorul l-a considerat indispensabil, făcând apel de fiecare dată la el când ţara era în nevoie, însărcinându-l cu funcţii de ministru al Justiţiei, apoi al Finanţelor  în guvernele care s-au succedat, relaţia dintre cei doi mari bărbaţi de stat fiind una specială.

Când s-au produs evenimentele  de la 11 februarie 1866, Kretzulescu se afla în fruntea guvernului şi nu a bănuit niciun moment lovitura de stat prin care Cuza a fost înlăturat de la putere. Mai târziu, el avea să scrie o broşură despre cele întâmplate, în care l-a apărat cu hotărâre pe domnitor, judecându-i însă cu severitate pe cei care au procedat la alungarea sa.

Activ până la finalul vieţii

Kretzulescu a fost trimis în judecată la Înalta Curte, dar prin retragerea acuzaţiilor revine în viaţa politică.

"După un răstimp de vreme, când pasiunile s-au mai potolit, Nicolae Kretzulescu a reintrat din nou în viaţa politică a ţării sub domnia lui Carol I, care îl va accepta ca sfetnic al său şi îi va da numeroase misiuni în străinătate, unde va apăra şi reprezenta ţara cu multă destoinicie şi desăvârşită demnitate. Numele lui Kretzulescu rămâne  însă pentru totdeauna legat în paginile istoriei de domnia lui Cuza Vodă, al cărui devotat şi credincios colaborator a fost tot timpul, fără nicio şovăire", concluzionează istoricul Victor Slăvescu.

A fost diplomat la Berlin, dar şi ministru plenipotenţiar în marile capitale europene precum Paris, Roma şi Petersburg. În paralel, şi-a continuat activitatea ştiinţifică, iar pentru meritele sale a fost ales membru titular al Academiei Române, instituţie pe care a şi condus-o în două rânduri. A  activat şi ca parlamentar, spre sfârşitul vieţii fiind ales şi preşedinte al Senatului.

Nicolae Kretzulescu a murit în anul 1900, la vârsta de 88 de ani.