Alunecările de teren au rupt două drumuri naţionale din Vrancea. Afaceriştii din zonă ţipă că vor da faliment dacă nu se repară urgent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au fost prezenţi marţi în Vrancea, pentru a găsi soluţii în vederea reparării sectoarelor de drum distruse.

Conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost prezentă marţi în judeţul Vrancea, unde a inspectat DN 2 N si DN 2 R, pe sectoarele de drum unde sunt semnalate alunecări de teren care au afectat drumul naţional.

Probleme sunt din dreptul comunei Bordeşti şi până la Vintileasca.

De altfel, într-o şedinţă trecută în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a adoptat hotărârea prin care s-a decis ca pe tronsoanele de drum DN 2N km 25+900 – km 34+025 şi DN 2N km 40 + 200 – km 52 +800 situate pe raza comunelor Bordeşti, Chiojdeni, Dumitreşti şi Jitia Secţia de Drumuri Naţionale Focşani să efectueze în regim de urgenţă demersurile necesare în scopul redării viabilităţii acestor artere.

image

Reprezentanţii CNAIR care au venit ieşi în Vrancea au căzut de acord că este nevoie realizarea unei documentaţii tehnice cu privire la problemele din teren, astfel încât, cel mai târziu în această toamnă, să se treacă la lucrările de reparaţii. Cea mai mare problemă este însă legată de resursele financiare necesare demarării lucrărilor.

Discuţii s-au purtat şi cu reprezentanţii societăţilor comerciale din zonă care din cauza stării proaste a drumurilor nu-şi mai pot transporta marfa, după ce Inspectoratul de Poliţie judeţean Vrancea a restricţionat traficului a autovehiculelor cu o masă maxim autorizată nai mare de 12 tone pe sectoarele de drum menţionate, până la refacerea acestora.

image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite