Primarul Craiovei a depus plângere la DNA împotriva Federaţiei Române de Fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lia Olguţa Vasilescu a depus plângere la DNA împotriva FRF
Lia Olguţa Vasilescu a depus plângere la DNA împotriva FRF

Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a depus plângere la DNA de constituire ca parte civilă în dosarul excluderii Universităţii Craiova din competiţiile interne. Edilul oraşului cere 1 milion de euro daune materiale şi morale.

Lia Olguţa Vasilescu a depus plângere astăzi împotriva FRF,  Mircea Mircea, Dumitru Dragomir , Octavian Goga, Cornel  Şfaiţer, Marian Rusen, Ştefan Stana  Cristian Bobar, Paul Costaş , Sorin Ţerbea, Vasile Avram, Marian Pălărie şi Marius Stan. ''Aceştia trebuie să ne plătească suma estimată provizoriu la 1.000.000. euro, în echivalentul în lei la cursul de schimb al BNR, de la data efectuării plăţii cu titlu de daune materiale şi morale, la care se adaugă  dobânda legală calculată de la data depunerii cererii până la data plăţii efective, reprezentând prejudiciu cauzat Municipiului Craiova pentru fiecare an de neparticipare în competiţia de fotbal, a Fotbal Club Universitatea Craiova, prin săvârşirea infracţiunilor ce fac obiectul dosarului nr. 316/P/2011. Faptele învinuiţilor şi ale părţilor responsabile civilmente, de natură a ne prejudicia material, moral, au în vedere hotărârea de excludere/dezafiliere a echipei la data de 20.07.2011, dată de la care pe cale de consecinţă şi jucătorii profesionişti ai F C Universităţii Craiova au fost înstrăinaţi/preluaţi. Prin aceste acţiuni/inacţiuni prin publicitatea negativă adusă activităţii sportive din Municipiul Craiova s-au adus grave prejudicii  imaginii localităţii şi locuitorilor acesteia, având în vedere tradiţia fotbalistică de peste 63 de ani a Clubului Craiovean, performanţele reuşite de echipa Craiova Maxima, a cărei continuatoare este Fotbal Club Universitatea Craiova”. Pe de altă parte, „oferta publică” adresată de învinuiţi Municipiului Craiova, de a participa, prin înfiinţarea unei alte structuri sportive, la campionatul de fotbal, a fost de natură a discredita prestigiul şi reputaţia autorităţii administraţiei publice locale, creând o stare de suspiciune generală în rândul opiniei publice craiovene, cu privire la acţiunile şi demersurile acesteia de a sprijini activitatea Fotbal Club Universitatea Craiova. Acţiunile învinuiţilor au întrerupt palmaresul Universităţii Craiova, recunoscută prin sintagma „Campiona unei mari iubiri”, ale cărei realizări remarcabile au făcut istorie pentru fotbalul românesc în competiţiile internaţionale. Excluderea Universităţii Craiova şi înstrăinarea jucătorilor, apreciem că este o sancţiune ilegală, fără precedent în istoria fotbalului românesc, iar amploarea dezbaterilor publice din mass media internă şi internaţională a adus grave prejudicii morale şi de imagine, atât echipei Universitatea Craiova, cât şi tradiţiilor Municipiului Craiova, pentru care clubul de fotbal era prezentat ca un adevărat simbol. Faţă de cele de mai sus, sunt îndeplinite condiţiile dispoziţiilor art. 14 - art. 16 C. proc. Pen., coroborat cu prevederile art. 998-999 Cod civil de a ne constitui parte civilă atât împotriva învinuiţilor cât şi împotriva părţilor responsabile civilmente. În cauză sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei autorului prejudiciului. Hotărârea de excludere a Universităţii Craiova şi înstrăinarea/preluarea jucătorilor cu încălcarea prevederilor legale, reprezintă faptul ilicit cauzator de prejudiciu, care a condus la desfiinţarea echipei, la imposibilitatea realizării obiectului de activitate a F. C. Universitatea Craiova, şi pe cale de consecinţă nevalorificarea de către Municipiul Craiova a calităţii sale de acţionar, neîncasarea impozitelor şi taxelor locale aferente activităţii clubului, privarea Municipiului Craiova de imaginea şi publicitatea pozitivă adusă de prestigiul echipei, imposibilitatea punerii în valoare a domeniului public prin exploatarea Stadionului „Ion Oblemenco” şi nexecutarea de către autoritatea locală a obligaţiilor sale legale (prevăzute de Legea nr.69/2000, modificată şi completată prin Legea nr.34/2009) de a sprijini sportul pentru toţi şi sportul de performanta prin asigurarea condiţiilor organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunitatea locală. Cât priveşte daunele solicitate, apreciem că acestea sunt justificate având în vedere calitatea  de instituţe publică a Municipiului Craiova şi prejudiciul suferit prin atingerea adusă imaginii şi prestigiului autorităţii locale în raport cu cetăţenii, a încrederii pe care aceştia o au în autorităţile alese prin încercarea de a inocula opiniei publice fapte neadevărate şi nesusţinute legal. Pentru a dovedi pretenţiile de mai sus, în afara probelor indicate, înţelegem să ne folosim de orice mijloc de probă admis de lege”, se arată în cererea ce va fi depusă la DNA Bucureşti. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite