Militarul din Craiova acuzat că şi-a ucis din gelozie iubita măritată şi cu 23 de ani mai mare ca el, condamnat definitiv la 13 ani şi 6 luni de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarul Daniel Ştefan Truţă a fost condamnat defintiv de Curtea Militară de Apel Bucureşti la 13 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Caporalul este acuzat că şi-a ucis din gelozie iubita măritată şi cu 23 de ani ani mai mare ca el în ziua de Dragobete.

Militarul Daniel Ştefan Truţă şi-a recunoscut fapta în faţa instanţei, iar la începutul lunii august a fost condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la 13 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Inculpatul, dar şi procurorii militaru au atacat sentinţa dată, iar pe 26 octombrie, Curtea Militară de Apel Bucureşti a respins acţiunile printr-o hotărâre definitivă şi a decis ca militarul Daniel Ştefan Truţă să execute pedeapsa dată de Tribunalul Militar Timişoara.

Caporalul s-a certat pe data de 24 februarie cu iubita sa, după care a aruncat pe ea spirt şi i-a dat foc. „La data de 24 februarie 2017, pe fondul unui conflict între inculpat şi concubina sa, acesta a stropit cu alcool sanitar victima, apoi, cu ajutorul unui spray şi a unei brichete, i-a dat foc. Victima a suferit o serie de leziuni, prezentându-se împreună cu agresorul la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost internată, iar astăzi aceasta a decedat”, au precizat procurorii militari din Timişoara. Daniel Ştefan Truţă a schimbat-o pe femeie de hainele cu care fusese îmbrăcată, iar apoi a urcat-o în maşina personală şi a dus-o la Spitalul de Urgenţă Craiova, însă victima a decedat pe data de 3 martie din cauza leziunilor suferite.

Instanţa a mai dispus ca militarul care şi-a incendiat iubita din gelozie să achite rudelor victimei suma de 170.000 de euro drept daune morale, iar Spitalului de Urgenţă Craiova suma de 8.902 lei drept daune materiale.

Militarul Daniel Ştefan Truţă a fost trimis în judecată pe data de 30 mai pentru  conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat, ambele fapte au fost comise în seara în care bărbatul şi-a dus iubita la spital. A fost condamnat la un an şi şapte luni de închisoare de Tribunalul Militar Timişoara, însă sentinţa a fost atacată de inculpat.   
 

 

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite