Imagini revoltătoare într-un magazin din Craiova: o vânzătoare aruncă pe jos carnea congelată, apoi o pune la loc în vitrină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vânzătoare din Complexul Big Nou din cartierul Craioviţa Nouă, Craiova, a fost filmată la un stand unde sunt vândute produse din carne. Femeia a fost suprinsă aruncân pe jos carnea, care părea congelată, apoi punând-o la loc la vânzare, în vitrine.

Angajatele magazinului au declarat că marfa aruncată pe jos este pentru animale. „Sunt vârfuleţe de aripi ambalate şi sunt pentru animale“.

Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Dolj au mers în control la magazinul unde vânzătoarea aruncă pe jos carnea congelată, iar apoi o pune în vitrină. „Carnea respectivă a fost retrasă de la vânzare. Este inadmisbil ce s-a întâmplat. Unitatea respectivă a fost sancţionată“, a spus Costică Retea, directorul DSV Dolj.

     

Un craiovean a filmat toată scena şi a trimis-o presei. „Multă lume, care a reproşat în nenumărate rânduri vânzătoarelor din complex, a plecat şi bătută de acolo de către diferite persoane“, mai spune craioveanul.


„În primul rând, vânzătoarea nu are voie să spargă pulpele, pentru că ele sunt produse pentru consum colectiv şi sunt deja ambalate şi trebuie vândute ca atare. Vom trimite un inspector acolo pentru a verifica cele sesizate“, a declarat, pentru Craiova Forum, Gheorghe Marinescu, director Oficiul Judeţean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Dolj.

Imagini revoltătoare într-un magazin din Craiova


 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite