Carne de porc fără acte pusă la vânzare în Piaţa Centrală. Inspectorii ANAF au aplicat sancţiuni drastice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Departamentului Antifraudă din cadrul ANAF au verificat magazinele de carne din Piaţa Centrală. În urma controlului au fost descoperite numeroase nereguli.

Unii agenţi economici nu aveau acte pentru produsele din carne pe care le comercializau şi au aplicat amenzi contravenţionale. „Una dintre problemele constatate a fost lipsa actelor de provenienţă sau cel puţin invocarea unor varii motive pentru neprezentarea acestora. S-a considerat legal că acestea lipsesc şi nu există, motiv pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în consecinţă”, a declarat Alexandru Cristea, purtător de cuvânt ANAF.

Amenzi pentru comercianţi

Inspectorii ANAF au declarat că toţi comercianţii care nu au putut prezenta documentele de provenineţă a mărfii riscă amenzi de la câteva sute de lei până la zeci de mii de lei. „Nu ştiu unde am pus actele. Ieri le-am văzut pe undeva, dar acum chiar nu îmi dau seama ce am făcut cu ele”, a spus un comerciant.

Craiovenii au declarat că toţi agenţii economici ar trebui să respecte lege. „Este normal să ai documente pentru ce vinzi. Cine a fost găsit în neregulă trebuie să plătească”, a declarat Maria Săceanu. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite